De ce pleacă Dragnea în Israel

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 19-01-2016

Actualizat: 19-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În pline negocieri privind alegerile locale și parlamentare, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pleacă până sâmbătă într-o vizită oficială în Israel, la invitaţia preşedintelui Partidului Muncii, Isaac Herzog. Vizita lui Dragnea continua linia politica a PSD-ului de apropiere de actorii politici de la Ierusalim.

Dragnea a mai mers intr-o vizita oficiala in Israel in 2014, atunci cand a reprezentat Guvernul Romaniei, in calitatate de vicepremier, la funeraliile fostului premier israelian Ariel Sharon.

Inaintea alegerilor din octombrie 2015 pentru functia de presedinte PSD, fostul lider al partidului, Adrian Nastase. spunea ca noul sistem este dupa modelul Partidului Muncii din Israel.

În aprilie 2014, Victor Ponta, premier la acea vreme, a fost cu soţia lui, Daciana Sârbu, într-o vizită semiprivată în Israel, unde s-a întâlnit cu preşedintele Shimon Peres şi cu premierul Benjamin Netanyahu.  Peres l-a primit pe Ponta la reședința sa din capitală și au discutat despre noua generație de lideri politici care se afirmă pe plan european, Ponta fiind, alături de Matteo Renzi sau Ed Milliband, de exemplu, printre cei care aduceau o nouă dinamică în viața politică din țările lor. Victor Ponta a declarat, referitor la relația dintre România și Israel, că "puteţi conta pe noi, ca parteneri". Ulterior, Ponta a facut si o vizita oficiala de stat in Israel.

Tot in 2014, eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a lansat la Ierusalim volumul „România – Israel, 1948 – 1969, Diplomatic Documents”.

Fostul premier si lider PSD Adrian Nastase a efectuat si el, in timpul mandatului si ulterior, vizite oficiale si private in Israel.

Programul oficial al lui Dragnea

Dragnea va fi însoţit de deputatii Gabriel Vlase, Georgian Pop şi Daniel Florea si de senatoarea Gabriela Firea.

Delegatia va avea întâlniri oficiale cu personalităţi ale statului Israel: Isaac Herzog, preşedintele Partidului Muncii şi liderul Opoziţiei din Knesset, Yuli-Yoel Edelstein, preşedinte al Knessetului, membru al Likud, Tzipi Livni, liderul partidului Hatnuah, fost ministru de Externe, care reprezintă în Knesset Uniunea Sionistă/ Hatnuah, Hilik Bar, secretar general al Partidului Muncii şi vicepreşedinte al Knessetului, Zehava Galon, preşedintele Partidului Meretz, şi Ilan Gilon, vicepreşedintele Partidului Meretz, membri ai Knessetului, Yoseph Yonah, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Israel - România, membrul Knessetului din partea Uniunii Sioniste / Partidul Muncii, Theophilos al III-lea, patriarh al Ierusalimului şi al întregii Palestine''.

Liderul PSD va avea întrevederi oficiale cu miniştri ai Cabinetului Netanyahu: ministrul Sănătăţii, Yaakov Litzman, partidul United Torah Judaism, ministrul pentru Imigraţie şi Absorbţie, Zeev Elkin (Likud), ministrul Informaţiilor Gilad Erdan (Likud), ministrul Energiei, Yuval Steintz (Likud).

Dragnea a programat o vizita si la Yad Vashem, Memorialul Victimelor Holocaustului, unde va depune o coroană de flori şi va merge și la Aşezământul Românesc de la Ierusalim, unde se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Israel.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri