Dragnea solicită convocarea Parlamentului vineri

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-08-2017

Actualizat: 29-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Camera Deputaţilor este convocată, vineri, la ora 12,00, în a doua sesiune ordinară a anului 2017, potrivit unui comunicat al forului, transmis AGERPRES

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni vineri pentru a-şi desemna noua componenţă, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.

Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la DNA - Kovesi, lovitură pentru Tudorel Toader. Concluziile procurorilor la modificările aduse legilor justiției


Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea acestora se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, conform configuraţiei politice a Camerei şi negocierii liderilor grupurilor. 

Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent va fi supusă în întregime votului Camerei Deputaţilor, urmând să fie aprobată prin vot secret cu bile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri