Vicepreședintele PSD Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru al partidului pentru reforma administrativ-teritorială, susține că principalul obiectiv al reorganizării României trebuie să fie reducerea cheltuielilor suportate de contribuabili și îmbunătățirea serviciilor publice. Europarlamentarul insistă că reforma nu trebuie privită în primul rând prin prisma comasării județelor sau a modificării statutului Bucureștiului, ci prin beneficiile concrete pentru locuitorii comunelor și orașelor. Declarațiile vin după ce social-democratul a prezentat un plan amplu de reorganizare, care ar putea conduce la dispariția a până la 18.000 de funcții de aleși locali, începând din 2028.
„Am pus CETĂȚEANUL în centrul reformei administrativ-teritoriale!”, a transmis Dragoș Benea, într-o postare pe Facebook, în care a prezentat principalele obiective ale reorganizării administrative.
Potrivit vicepreședintelui PSD, reforma trebuie să însemne „mai puține cheltuieli de funcționare, mai mulți bani rămași la comunități”, dar și reducerea numărului de primari, viceprimari și consilieri locali.
Benea susține că economiile realizate prin reorganizare trebuie să se reflecte în îmbunătățirea infrastructurii rutiere, școlare și medicale, precum și în servicii publice și utilități corespunzătoare taxelor și impozitelor achitate de cetățeni.
Printre obiectivele enumerate se numără alimentarea cu apă și gaze, canalizarea, iluminatul public și creșterea capacității administrative și a sustenabilității financiare a primăriilor.
Benea: „O povară substanțial mai redusă pe umerii contribuabilului”
Într-o intervenție telefonică la Digi24, Dragoș Benea a explicat că discuțiile publice din ultimele zile s-au concentrat excesiv asupra noii hărți administrative a României, în detrimentul efectelor pe care reorganizarea ar trebui să le producă pentru populație.
„Dumneavoastră ați început cu Bucureștiul. Alte instituții mass-media au început cu județele și au făcut deliciul telespectatorilor în aceste două zile, dar eu am început cu altceva. Am început cu comunele și cu cetățeanul, care trebuie să fie câștigătorul detașat din acest proces”, a declarat europarlamentarul.
El a subliniat că locuitorii trebuie să beneficieze de servicii publice de o calitate semnificativ mai bună, în paralel cu reducerea costurilor administrative.
Întrebat dacă diminuarea cheltuielilor generale reprezintă principalul obiectiv al reformei, Benea a răspuns afirmativ.
„E principalul obiectiv. Mai puțini aleși locali, mai puțini primari, mai puțini viceprimari, mai puține sedii de primărie, cheltuieli de funcționare și de mentenanță. În esență, o povară substanțial mai redusă pe umerii contribuabilului, care să nu se mai trezească cu taxe și impozite majorate nejustificat peste noapte”, a afirmat vicepreședintele PSD.
Acesta a insistat că beneficiarul reformei trebuie să fie cetățeanul, „nicidecum Bucureștiul sau orice altă combinație de județe din țară”.
Reforma pregătită de PSD: Până la 18.000 de aleși locali ar putea dispărea
Declarațiile vin în contextul în care Dragoș Benea a prezentat luni, 9 noiembrie, primele concluzii ale grupului de lucru constituit în PSD pentru elaborarea reformei administrativ-teritoriale.
Social-democrații analizează mai multe scenarii de comasare a unităților administrativ-teritoriale, pornind de la localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori și extinzând evaluarea la cele cu până la 3.000 sau chiar 5.000 de locuitori.
Potrivit datelor prezentate de Benea, peste 450 de unități administrativ-teritoriale au sub 1.500 de locuitori, iar alte aproximativ 1.100 au o populație de cel mult 3.000 de persoane.
Reorganizarea ar putea viza aproximativ 1.500 de unități administrativ-teritoriale, în funcție de scenariul ales și de rezultatele evaluărilor.
Europarlamentarul a estimat că aplicarea reformei ar putea conduce la reducerea numărului de primării cu aproximativ jumătate și la eliminarea a 15.000-18.000 de funcții de aleși locali, incluzând primari, viceprimari și consilieri locali.
Benea a recunoscut că reorganizarea va avea consecințe politice inclusiv pentru PSD, partid care ar putea pierde un număr important de aleși locali. El a avertizat și asupra unei posibile rezistențe la schimbare în interiorul formațiunilor politice.
Șase criterii pentru stabilirea localităților care trebuie reorganizate
Planul PSD presupune introducerea unei așa-numite „matrici a sustenabilității administrative”, prin care fiecare unitate administrativ-teritorială să fie evaluată pe baza a șase criterii.
Acestea vizează populația și evoluția demografică, sustenabilitatea economică, capacitatea administrativă, conectivitatea, accesibilitatea serviciilor de bază și calitatea serviciilor publice locale.
În evaluare vor fi luate în considerare inclusiv veniturile proprii ale primăriilor, cheltuielile de funcționare, gradul de colectare a taxelor, investițiile realizate și fondurile europene atrase.
Un alt element important va fi accesul populației la școli, unități medicale, infrastructură de transport și utilități.
Pentru aplicarea acestor criterii, PSD propune constituirea unor comitete județene de reorganizare, coordonate în jurul instituției prefectului și formate din reprezentanți ai consiliilor județene și ai altor instituții publice.
Aceste structuri ar urma să consulte autoritățile locale și să transmită propunerile de reorganizare către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării.
Reforma ar putea afecta și orașele mici, dar și actuala organizare a județelor
Planul prezentat de Benea nu se limitează la comune. Vicepreședintele PSD a atras atenția că peste 55% dintre orașele României nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori, dar continuă să funcționeze cu structuri administrative specifice mediului urban.
În acest context, grupul de lucru analizează inclusiv posibilitatea comasării unor orașe sau reclasificării acestora în categoria comunelor.
Printre exemplele invocate de Benea se numără orașele Slănic Moldova și Târgu Ocna, din județul Bacău, care ar putea forma, într-un eventual scenariu de reorganizare, o singură unitate administrativ-teritorială.
Europarlamentarul a susținut, de asemenea, că reforma ar trebui să includă și o analiză a actualei organizări a județelor, fiind discutată inclusiv posibilitatea reducerii numărului acestora. Unul dintre modelele avute în vedere este organizarea teritorială a curților de apel.
Această variantă nu reprezintă însă o decizie oficială a PSD. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, a precizat miercuri seară că reorganizarea județelor pe modelul curților de apel este, deocamdată, o propunere a lui Dragoș Benea, care nu a fost discutată formal în partid.
Benea a dat asigurări că reforma nu va presupune dispariția satelor și a identității locale, ci reorganizarea instituțiilor administrative. În eventualitatea schimbării denumirii comunelor, costurile pentru actualizarea documentelor cetățenilor ar urma să fie suportate de stat, potrivit propunerii sale.
Calendarul reformei: Documentul ar urma să fie finalizat în martie 2027
Reforma administrativ-teritorială amplă pregătită de grupul de lucru al PSD trebuie diferențiată de măsurile aflate deja în pregătire la Ministerul Dezvoltării, care vizează inclusiv comasarea voluntară a comunelor mici.
Benea a explicat că cele două demersuri ar urma să se desfășoare în paralel pentru o perioadă, însă propunerea elaborată la nivelul PSD își propune o reorganizare mult mai extinsă.
Potrivit calendarului anunțat de europarlamentar, documentul care va cuprinde propunerile concrete de modificare a organizării administrativ-teritoriale ar urma să fie finalizat în martie 2027, urmând să fie analizată inclusiv posibilitatea adoptării reformei prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament.
Benea a precizat că actualii primari ar trebui să își ducă mandatele până la capăt, în 2028, astfel încât schimbările privind numărul aleșilor locali să se reflecte în principal la următoarele alegeri locale.
Un alt argument invocat de social-democrat este necesitatea pregătirii administrațiilor locale pentru noul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, aferent perioadei 2028-2034.
În viziunea sa, localitățile cu administrații mai puternice și o capacitate financiară mai mare ar avea șanse sporite să acceseze fonduri europene și să realizeze investiții care, în actuala organizare fragmentată, sunt dificil de susținut.

































