Cel care a fost desemnat de Guvernul României, neoficial, să facă Lobby pe lângă Administrația Trump se pare ca are probleme. Dragoș Sprînceană este cercetat în SUA pentru mai multe capete de infracțiuni economice. Faptele presupuse sunt judecate de către tribunalul din Illinois.
Cine este Dragoș Sprînceană?
Sprînceanu a emigrat în Statele Unite în anul 2002. Inițial, a avut un job de paznic la un resort, în paralel urmând cursurile unei facultăți, conform tribuna. us, o publicație românească din SUA.
Omul de afaceri a declarat pentru digi24. ro că nu are firme înregistrate în România, dar în SUA are mulți angajați români.
„În momentul de față sunt în domeniul industriei transporturilor. Nu consider că sunt în domeniul economic-financiar pe care l-am studiat în facultate. Totuși, toate aceste joburi și experiența acumulată m-au ajutat să îmi creez o formulă proprie de succes pentru compania pe care o dețin – GoldCoast Logistics Group, sub umbrela căreia funcționează alte șase companii. În prezent, avem trei terminale în Illinois, Arizona și Florida, plus birouri în Europa, la Constanța, Baia Mare și Chișinău, peste 250 de camioane și trailere, peste 350 de angajați și o cifră de afaceri de 60 de milioane de dolari”, a declarat afaceristul.






























Comentează