Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dramă în Australia: A sărit în apă pentru a înota cu delfinii și a sfârșit ucisă de un rechin

Twitter
rechin

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost ucisă sâmbătă de un rechin care a atacat-o în timp ce înota într-un râu din statul Australia de Vest, au anunţat autorităţile, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Tânăra a fost grav rănită de un rechin dintr-o specie care nu a fost identificată, în timp ce înota în zona gurii de vărsare a râului Swan, în Fremantle, la periferia oraşului Perth, potrivit unui comunicat emis de guvernul statului.

Ea a fost scoasă din apă şi declarată decedată la faţa locului după ce încercările de resuscitarea au eşuat, a precizat Paul Robinson de la poliţia din Fremantle.

"Este încă foarte devreme, ceea ce ştim este că ea s-a dus la râu împreună cu prietenii", a declarat el la o conferinţă de presă. "Erau pe skijet-uri. Un grup de delfini a fost văzut în apropiere, iar fata a sărit în apă pentru a înota cu delfinii", a adăugat Robinson.

Familia tinerei, din Perth, este "total devastată de aflarea veştii" despre "incidentul foarte, foarte traumatizant", a precizat el.

Potrivit experţilor, prezenţa rechinilor în această zonă a râului nu este un eveniment obişnuit, a indicat Robinson.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.