DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DRAMĂ în Biserică:Unul dintre cei mai cunoscuți înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe a făcut INFARCT

iustinian chira

Arhiepiscopul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, IPS Iustinian Chira, în vârstă de 95 de ani, a suferit sâmbătă seară un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare, potrivit unor surse din cadrul Episcopiei.

Surse din SJU Baia Mare au confirmat pentru AGERPRES că pacientul se află internat la Secția Terapie Intensivă, fiind intubat, menționând că acesta este într-o stare critică.

Citește și: A lovit mașina poliției în timp ce-și făcea selfie în sânii goi: Și asta nu e tot

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a aniversat, pe 9 septembrie 2016, 7 ani de la ridicarea la rangul de Arhiereu.

Ierarhul s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiş din judeţul Maramureş, dintr-o familie de ţărani evlavioşi, la botez, primind numele de Ioan. A urmat şcoala primară în satul natal (1928-1934).

Citește și: O elevă, RUPTĂ în bătaie de o colegă / VIDEO

Între 1934-1941 a fost reţinut acasă de părinţi pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului ortodox de băieţi „Simion Ştefan” din Cluj. Mânat de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, ca frate de mănăstire în 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Justinian (în 1942). La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de către Preasfinţitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului. Între 22 noiembrie 1942 şi 10 martie 1943 este încorporat, în ciuda hainei clericale în armata maghiară la Miscolt. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940-1944, monahii din Mănăstirea Rohia trăiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea ţării şi a Transilvaniei. În zorii în care această speranţă devenea o certitudine, este numit stareţ la Rohia tânărul ieromonah, în vârstă de 23 de ani, Iustinian Chira, care avea să conducă acest sfânt locaş, aproape 30 de ani; una din cele mai îndelungate şi rodnice stăreţii.

Citește și: Celebra J.K. Rowling dă o nouă lovitură: Seria de romane polițiste ‘Cormoran Strike’ va fi ecranizată

Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfinţitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. în septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, fiind instalat la 11 noiembrie 1990. În această calitate iniţiază reorganizarea de curând reînfiinţatei Episcopii a Maramureşului şi Sătmarului. În acest scop a cerut înfiinţarea postului de Episcop-vicar pe seama Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, post în care l-a propus pe arhimandritul Justin Hodea, stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, care devine astfel Preasfinţitul Justin Sigheteanul.

Citește și: Ar putea fi VIRALUL ANULUI: Ce poate să facă o fetiță de 4 ani din Rusia / VIDEO

La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala ”Sfânta Treime” din Baia Mare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.