Dramă în București: un muncitor străin s-ar fi sinucis pentru că ar fi urmat să fie trimis acasă (Surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-11-2022

Actualizat: 10-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un muncitor sosit în România, din Nepal, a fost găsit spânzurat într-o anexă a unei clădiri din Sectorul 6. Se pare că acesta își pierduse locul de muncă din luna august a acestui an și urma să fie dat afară din locuință, iar apoi trimis acasă, conform unor surse judiciare.

”În seara zilei de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 21.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o anexă a unei clădiri, din Sectorul 6, a fost găsită o persoană care nu mai prezenta semne vitale.

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției.

Personalul medical prezent a declarat decesul bărbatului.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.”, arată un comunicat al Poliției Capitalei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri