Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Balamuc' post-electoral în Polonia: Dreapta asediază Televiziunea de Stat

cvlpress.ro
alegeri polonia

Pe fondul unei agitate schimbări de putere, principalul canal de știri al televiziunii de stat din Polonia și-a întrerupt brusc emisia, fostul partid de guvernământ trimițându-și la sediul acestuia parlamentarii și susținătorii și încercând astfel să împiedice instalarea noii conduceri, scrie The New York Times, conform Rador Radio România.

O serie de membri ai fostului guvern înlăturat de la putere s-au închis în clădirrea din sudul Varșoviei care adăpostește studiourile și birourile televiziunii de stat, inclusiv pe cele ale TVP Info - canalul de știri și portalul care a servit ca principal mijloc de propagandă al partidului de dreapta Lege și Dreptate pe parcursul celor opt ani la putere.

Protestatarii, conduși de Jaroslaw Kaczynski, bătăiosul președinte al partidului, au încercat să împiedice noua administrație de centru a premierului Donald Tusk să preia controlul, acuzând-o că încearcă să pună în scenă o lovitură de stat concediindu-i pe credincioșii susținători ai partidului Lege și Dreptate care a pierdut puterea în urma alegerilor din octombrie.

Întrucât Kaczynski și susținătorii săi afirmau că apără democrația, blocând schimbarea administrației ordonată de ministrul culturii al lui Tusk, tehnicienii care sprijină noul guvern au întrerupt emisia canalului TVP și i-au blocat totodată portalul, unde apăruseră apeluri la rezistență împotriva „atacului ilegal asupra televiziunii publice”, ordonat de Tusk.

Lupte politice aprinse

Tot acest scandal a scos în evidență turbulențele cu care se va confrunta noul guvern, acesta încercând să-și impună autoritatea în diverse instituții de stat, inclusiv în tribunale, toate fiind pline de vajnici susținători ai partidului Lege și Dreptate.

„Bătălia” pentru televiziunea publică ar putea fi doar preludiul unei îndelungate și grele lupte între noul guvern, care încearcă să înlăture ghearele partidului Lege și Dreptate de pe instituțiile respective, și vajnicii susținători ai acestui partid care încearcă să se agațe de putere.

Miercuri, jurnalul de știri al TVP a fost suspendat, fiind înlocuit de un video promoțional pentru un viitor serial despre cel de-Al Doilea Război Mondial și de o declarație a lui Marek Czyz, un comentator recent angajat care a promis „apă limpede” în loc de „supă propagandistică” de îndată ce jurnalele de știri vor fi reluate.

TV Republika, un mic canal privat de televiziune susținător al partidului Lege și Dreptate, a transmis imagini din birourile TVP aflate în studioul de știri al postului încercând să câștige sprijin – demersul fiind o dovadă că noua conducere mai are incă de luptat ca să obțină controlul deplin asupra postului.

Într-un mesaj transmis, miercuri, în mediile de socializare, Tusk a promis să rămână ferm pe poziție, afirmând că noul guvern este hotărât „să reinstaureze ordinea de drept și bunul simț în viața publică”.

„Puteți conta pe hotărârea noastră în această privință”, a spus el.

Brațul legii

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională, cea mai înaltă instanță din Polonia, al cărei președinte este un vechi prieten și susținător al lui Kaczynski, a emis un ordin, la cererea parlamentarilor din Lege și Dreptate, recomandând noului guvern să nu schimbe administrația posturilor publice (de radio-televiziune, n. red.).

Această instanță, ca de altfel multe alte instanțe inferioare, posturile publice de radio-televiziune și procuratura, înființate de fostul guvern, au fost extrem de politizate în timpul guvernării celor din Lege și Dreptate, fiind „curățate” de orice persoane independente față de partid. Dar, în octombrie, partidul și-a pierdut majoritatea în parlament în avantajul unei coaliții a partidelor de opoziție reunite sub conducerea lui Tusk, un fost premier.

Ignorând ordinul Curții Constituționale împotriva acestor schimbări, marți, parlamentul a adoptat o rezoluție care mandatează o remaniere a întregii conduceri din sistemul public de radioteleviziune și din rețeaua regională și națională a canalelor de radio și de televiziune.

Acuzând aceste rețele că sunt niște mijloace „de propagandă în sprijinul exclusiv al unui partid”, rezoluția afirmă că „este urgent nevoie” să se reinstaureze independența presei finanțate de stat.

Demiteri

Miercuri, ministrul culturii din guvernul lui Tusk, Bartlomiej Sienkiewicz, a anunțat concedierea șefilor și a celor care supervizau programele TVP – departamentul de televiziune al comunicațiilor publice – a șefilor postului național de radio și pe cei ai agenției naționale de presă PAP. TVP Info este un canal de știri 24 de ore din 24, gestionat de TVP.

Kaczynski, șeful de facto al Poloniei până la înfrângerea în alegeri a partidului său, a ripostat printr-o veghe în interiorul clădirii, urmată de un protest zgomotos în fața sediului, organizat de susținători ai partidului Lege și Dreptate care scandau ‚Presă Liberă!’ și ‚Jos comunismul!’

„Nu vom da Polonia pe mâna comuniștilor”, striga un protestatar, repetând astfel afirmațiile, altminteri nefondate, ale partidului Lege și Dreptate potrivit cărora noul guvern ar dori să reinstareze sistemul represiv existent în Polonia pe vremea Războiului Rece.

Răsturnare electorală

În urma alegerilor din octombrie, Lege și Dreptate și-a adjudecat mai multe fotolii parlamentare decât oricare alt partid, dar mult mai puține comparativ cu cele opținute de partidele de opoziție care au format o coaliție majoritară.

Kaczynski a pretins că asta înseamnă că partidul său a câștigat, a promis de mai multe ori că se va opune schimbării de putere și l-a calificat pe Tusk, fost înalt oficial al UE la Bruxelles, drept „agent german”, care amenință existența Poloniei ca stat suveran și independent.

„Avem de-a face cu o lovitură de stat. Societatea trebuie să-și spună cuvântul!”, a declarat Jacek Sasin, un parlamentar din partea partidului Lege și Dreptate care a participat la protestul lui Kaczynski.

Mariusz Kaminski, fost ministru de interne și șef al serviciului secret polonez până la alegerile din octombrie, s-a alăturat și el protestelor și a comparat acțiunile noului guvern vizând preluarea puterii cu cele depuse de fostul regim comunist pentru a zdrobi (sindicatul) Solidaritatea, când, pe data de 13 decembrie 1981, a instaurat Legea Marțială.

Totuși, afirmațiile partidului Lege și Dreptate, potrivit cărora acesta ar relua rezistența eroică din urmă cu patru decenii a Solidarității împotriva comunismului, au fost subminate de câțiva dintre foștii susținători ai partidului, printre care și Marcin Wolski, un personaj important din televiziune și fost șef al unei instituții de presă, care, după alegeri, a acuzat TVP că a creat o „propagandă mai rea” decât cea de pe vremea comuniștilor.

Câțiva dintre cei mai feroci atacatori din presă din partea partidului Lege și Dreptate au rămas tăcuți, printre aceștia numărându-se și Danuta Holecka, prezentatoarea știrilor de seară până săptămâna trecută, când a demisionat după ani de zile în care și-a vărsat veninul asupra lui Tusk și a aliaților acestuia. Totuși, alții au susținut că nu-și vor părăsi funcțiile.

Miercuri, cei care s-au opus schimbărilor au primit încurajări din partea Consiliului Național al Presei, un organ de supervizare instituit de Lege și Dreptate imediat după instalarea la putere, controlat încă de vechii numiți. Într-o declarație, consiliul a denunțat remanierea ordonată de noul ministru al culturii, calificând-o drept ilegală și a avertizat că „persoanele care se implică în acest atac ilegal la adresa presei publice, atac ce are loc chiar sub ochii noștri, vor trebui să suporte niște grave consecințe, în conformitate cu prevederile Codului Penal”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.