Polonia poartă discuţii privind transferul unor avioane MiG-29 către Ucraina în schimbul accesului la tehnologia ucraineană în domeniul dronelor, a declarat miercuri la postul public de radio ministrul polonez al apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, citat de Reuters.
"În curând, avioanele MiG-29 nu se vor mai afla în serviciul Forţele aeriene poloneze din cauza epuizării duratei lor operaţionale", a declarat ministrul apărării.
"Negociem cu partea ucraineană transferul de avioane MiG-29, dar discutăm şi despre transferul de tehnologii către Polonia, cum ar fi în domeniul dronelor. Această solidaritate trebuie să fie reciprocă", a afirmat ministrul polonez.
Statul Major General al armatei poloneze a explicat că avioanele de vânătoare MiG-29, proiectate în perioada sovietică sunt depăşite moral şi tehnic şi nu mai pot fi modernizate, dar pe care ucrainenii - care duc lipsă de aparate de zbor militare - le-ar putea folosi pentru a combate invazia rusă.
"Va fi un element al politicii aliate de sprijinire a Ucrainei şi de menţinere a securităţii flancului estic al NATO", se arată într-o declaraţie a Statului Major polonez publicată marţi seara, în care se precizează că o decizie finală în acest sens nu a fost încă luată.
Polonia intenţionează să-şi înnoiască flota de avioane a forţelor sale aeriene cu F-16 şi FA-50.
Referitor la acest posibil transfer de MiG-29, armata poloneză a adăugat că sunt în curs negocieri cu Ucraina privind furnizarea către Polonia a anumitor tehnologi pentru drone şi rachete.

































Comentează