Drumul focului: Al doilea incendiu auto, în doar câteva ore, pe Autostrada A1; circulația, blocată

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 15-07-2024

Actualizat: 15-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Încă o mașină arde, la această oră, pe autostrada A1, București-Pitești. Traficul este blocat în aceste momente; se intervine pentru lichidare incendiului. Nu se cunoaște dacă sunt victime.

 

După ce o autoutilitară a luat foc în această după-amiază, pe autostrada A1, kilometrul 37, pe sensul de mers spre Pitești, încă un autoturism a fost cuprins de flăcări, cu câteva minute în urmă. Incendiul auto s-a petrecut în apropiere de Pădurea Căscioarele. Traficul este blocat la această oră

Potrivit Digi 24, nu se știe momentan dacă sunt victime.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că o autoutilitară a luat foc pe autostrada A1, sensul București-Pitești, la kilometrul 42+800 metri, în zona localității Poiana lui Stângă, județul Giurgiu. Circulația autovehiculelor este oprită temporar pentru a permite intervenția pompierilor, anunță Centrul INFOTRAFIC.

Poliția îi sfătuiește pe șoferi să folosească variante ocolitoare, pe cât posibil. Din cauza caniculei au loc tot mai multe defecțiuni ale mașinilor. În plus, căldura excesivă pune un stres suplimentar pe conducătorii auto, care își pot pierde din concentrare.

Acesta este al doilea incident care oprește traficul de pe Autostrada A1 astăzi, după ce în urmă cu doar două ore o altă mașină luase foc. Flăcările au izbucnit când mașina se afla la kilometrul 37, în zona localității Căscioarele din județul Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești. Șoferul a văzut fum ieșind de la motor și a oprit imediat pe banda de urgență.

 

O dubă a luat foc in mers pe A1

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu două autospeciale de stingere. "Echipajele de pompieri au constatat faptul că autoutilitara ardea generalizat și au acționat pentru stingerea incendiului. Din fericire nu au fost persoane rănite. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit", au transmis militarii ISU.

Statisticile sunt cât se poate de îngrijorătoare: 7 maşini iau foc în trafic în fiecare zi în România.

Pompierii au făcut această medie, după ce, doar luna trecută au intervenit la sute de astfel de incendii auto. Cert este că cifrele au crescut odată cu temperaturile. Iar cele mai multe maşini încep să ardă pe autostrăzi sau la drum lung.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri