Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DSP Alba nu a constatat nereguli în funcţionarea Spitalului din Aiud, la controlul făcut de inspectori după moartea unei paciente în urma unei anestezii

spitale

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, care a făcut un control la Spitalul Municipal Aiud după ce o femeie de 41 de ani a murit, săptămâna trecută, în urma unei anestezii, nu a constatat nereguli în funcţionarea unităţii sanitare, potrivit news.ro.

”În urma controlului întreprins luni la Spitalul Municipal Aiud de către inspectorii DSP Alba nu au fost constatate neconformităţi. Au fost verificate aspecte care ţin de competenţa DSP, în speţă întocmirea documentelor intraspitaliceşti şi aspecte ce ţin de respectarea normelor igienico-sanitare”, a declarat, miercuri, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

El a precizat că alte aspecte privind decesul pacientei în vârstă de 41 de ani vor fi clarificate de către instituţiile abilitate.

O femeie de 41 de ani, internată la Spitalul Municipal Aiud, a murit, săptămâna trecută, la scurt timp după ce a fost transferată din Secţia Ginecologie în Terapie Intensivă.

Directorul medical al Spitalul Municipal Aiud, medicul Mircea Domşa, a declarat, pentru News.ro, că femeia se prezentase în urgenţă, cu două zile în urmă, având o formaţiune tumorală genitală în pelvis. Joi, pentru că prezenta dureri în zona abdominală, a fost dusă de urgenţă în sala de operaţie.

Conform medicului, în sala de operaţie, pacientei i s-a făcut iniţial o rahianestezie care nu a avut efect, după care a i s-a făcut o anestezie oro-traheală, moment în care a intrat în stop cardio-respirator, pe fond de bronho-spasm.

Mircea Domşa a explicat că astfel de cazuri sunt foarte rare.

Conform acestuia, medicii chirurgi nu au apucat să deschidă pacienta. Ea a fost resuscitată în sala de operaţie, a fost dusă în secţia de Terapie Intensivă, unde a făcut un al doilea stop cardio-respirator, în urma căruia nu a mai putut fi resuscitată.

În acest caz, poliţiştii din Alba au deschis un dosar penal în cadrul căruia fac verificări, in rem, pentru ucidere din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.