Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a avizat, miercuri, încă 6 paturi de ATI într-un salon al etajului 4 din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, a anunţat, pe pagina de facebook, preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, potrivit Agerpres.
Astfel, SJU Piatra-Neamţ are în momentul de faţă 8 paturi de ATI.
"Fac tot ce ţine de mine pentru a asigura condiţiile necesare de tratament şi spitalizare pacienţilor infectaţi cu virusul pandemic. Mă preocupă şi soarta cadrelor medicale, aflate în linia întâi, pentru care vreau să existe cele mai bune dotări pentru a-şi desfăşura activitatea. Sănătatea nemţenilor este o prioritate pentru mine şi de aceea îmi doresc o bună colaborare cu reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în buna organizare şi desfăşurare a actului medical", a declarat Ionel Arsene.
Secţia ATI a SJU Piatra-Neamţ a fost distrusă complet de incendiul în care 10 pacienţi au decedat, în seara zilei de 14 noiembrie.
Iniţial au fost amenajate două paturi de ATI într-un salon de lângă Unitatea de Primiri Urgenţe, unde pacienţii care aveau nevoie de terapie intensivă erau stabilizaţi şi apoi transferaţi la alte spitale.