Neregulile descoperite de DSP la Spitalul de Urgenţă Piteşti: Protocol de sterilizare încălcat, nu este asigurată dotarea minimă cu grupuri sanitare

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 17-08-2023

Actualizat: 17-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: dpa-news.de

Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, anunţă joi că i-au fost transmise de către Direcţia de Sănătate Publică mai multe probleme în secţiile Spitalului de Urgenţă Piteşti, pentru care inspectorii au dat sancţiuni şi au cerut să fie luate măsuri, potrivit news.ro.

„În secţia Obstretică-Ginecologie, inspectorii DSP au constatat că sunt infiltraţii la nivelul plafonului, pe un hol şi într-un salon în care sunt cazate lehuze. Au cerut ca locaţiile să fie igienizate şi au stabilit termen până la sfârşitul aceste luni”, precizează prefectul.

El a adăugat că la Oftamologie nu se respectă protocolul stabilit pentru sterilizare și s-au dat amenzi.

”Tâmplăria din lemn este o problemă, îndeosebi cea de la nivelul grupurilor sanitare, pentru că este veche, s-a deteriorat şi nu mai poate fi curăţată şi dezinfectată”, mai arată prefectul.

Potrivit acestuia, tot raportul preliminar al DSP Argeş arată că nu este asigurată dotarea minimă cu grupuri sanitare în întreaga unitate spitalicească.

”În saloane nu se asigură dotările minime obligatorii ce prevăd o priză de oxigen la două paturi şi sonerie la fiecare pat. Încă se practică să anunţe cineva o asistentă sau o infirmieră dacă un bolnav are nevoie de sprijin”, a adăugat Perianu.

Prefectul a menționat că ISU a amendat un agent economic care avea „un spaţiu închiriat în incinta spitalului şi avea frigiderele alimentate de la prize desprinse din perete, un pericol clar de producere a unui incendiu”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri