Scandalul 'duba neagră' care acostează adolescente frumoase: probabil cel mai mare fake news din ultimele zile

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 14-08-2023

Actualizat: 14-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Scandalul 'duba neagră' care racolează adolescente frumoase: probabil cel mai mare fake news din ultimele zile

Poliţia Ilfov, care anunţa că a declanşat verificări în urma unei postări pe o reţea de socializare conform căreia persoane care circulă într-un autoturism negru acostează tinere, pe stradă, la Săftica, a finalizat ancheta, concluziile fiind că mesajul postat online conţinea date nereale. De altfel, persoana care a publicat mesajul a recunoscut că a minţit, informează News.ro.

”În urma efectuării unui complex de verificări şi investigaţii, efectuate de către poliţiştii din Otopeni, cu privire la anumite persoane care se deplasează cu o maşină de culoare neagră şi care ar acosta persoane de sex feminin, în zona localităţii Săftica, a rezultat faptul că afirmaţiile presupuselor persoane vătămate, cât şi cele ale persoanei care a postat aspectele respective pe o reţea de socializare, sunt contrazise în totalitate de ansamblul probator administrat pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept”, au anunţat, luni seară, reprezentanţii IPJ Ilfov.

Sursa citată precizează că atât fetele cu care poliţiştii au discutat, cât şi persoana care a scris şi publicat mesajul au recunoscut că au minţit.

”În acelaşi context, subliniem şi faptul că persoanele respective au recunoscut că au prezentat aspecte nereale, faptele la care s-au referit neexistând în realitate”, se mai arată în informarea făcută publică de reprezentanţii Poliţiei judeţene Ilfov.

Poliţia judeţeană Ilfov a anunţat, duminică după-amiază, că a deschis un dosar în cadrul căruia se fac verificări, după ce pe o reţea de socializare a fost postat un mesaj prin care o persoană susţinea că fete minore au fost acostate de persoane aflate într-un autovehicul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri