Dublu asasinat la Timiș: un fiu și-a găsit părinții înjunghiați într-o baie de sânge / Prima ipoteză a anchetatorilor

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 27-07-2025 17:32

Actualizat: 27-07-2025 20:35

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au fost găsiţi înjunghiaţi în curtea casei din județul Timiș, de către fiul lor care a şi alertat autorităţile.

Prima ipoteză este că între cei doi ar fi avut loc un conflict şi s-au atacat reciproc, informează News.ro.

Cei doi, soţ şi soţie, locuiau în satul Cebza din judeţul Timiş, iar fiul lor când a intrat pe poartă şi-a găsit mama în cure, într-o baltă de sânge. Pe tatăl său l-a găsit mort la câţiva metri depărtare, lângă uşa casei. Amândoi erau înjunghiaţi, susţin surse din rândul anchetatorilor pentru sursa citată.

Lângă cadavrul bărbatului, care prezenta tăieturi la nivelul gâtului, au fost descoperite şi două cuţite.

Fiul celor doi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului au sosit poliţişti şi echipaje medicale care au constatat decesul celor doi.

Anchetatorii urmează să stabilească ce s-a întâmplat, iar prima ipoteză este că cei doi soţi ar fi avut un conflict în urma căruia s-ar fi atacat reciproc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri