Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Buzatu cere să fie eliberat. Avocat: 'N-am văzut în ochii lui vreo licărire să fugă' / Cum explică exprimarea 'eram pe drojdie'

captura de ecran
dumitru buzatu, flagrant

Dumitru Buzatu cere să fie eliberat. Magistraţii Curţii de Apel Iaşi dezbat, miercuri, contestaţia depusă de el la măsura arestului preventiv.

Dumitru Buzatu a fost adus cu duba poliției la instanță puțin înainte de ora 11.00, informează Digi24. Potrivit portalului instanţei de judecată, procesul este programat la ora 11.00.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri a cărei societate efectua lucrări la drumul strategic Bârlad - Laza - Codăeşti.

Judecătorul care a decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a baronului PSD Dumitru Buzatu, scrie, în motivare, că „lăsarea în libertate a inculpatului, pe de o parte, ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa eficient împotriva infracțiunii care face obiectul prezentului dosar”, iar, pe de altă parte, ar putea afecta buna desfășurare a urmăririi penale, având în vedere că urmează să fie audiați martori asupra cărora „inculpatul are un ascendent, fiind subordonați acestuia pe linie profesională”, adică poate influența mărturiile din dosar.

Judecătorul precizează că există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, infracțiunea fiind dovedită de mijloacele de probă administrate în cauză.

Avocatul lui Dumitru Buzatu a explicat, în instanță, că liderul din PSD credea că în geanta cu cei 1,2 milioane de lei, despre care procurorii spun că erau mită, de fapt era un „împrumut” de la omul de afaceri Emil Savin, în valoare de 125.000 de lei.

De altfel, avocatul mai spune că exprimarea „sărut mâna, m-ai salvat, eram pe drojdie”, folosită de Buzatu în discuțiile cu Savin, însemna de fapt „mulțumesc că mi-ai dat această sumă de bani, că aveam nevoie să-mi rezolvi treburile, ca împrumut”.

Totodată, avocatul a susținut că Buzatu nu are nicio intenție să fugă din județ sau din țară, așa că, în opinia lui, nu se justifică arestul preventiv. El a spus că s-a uitat în ochii clientului său și nu a văzut „o dorință de a părăsi județul, țara” sau „vreo licărire să plece, să fugă”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.