Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Buzatu, șef și la penitenciar. I-a 'convocat' la ședință, la vorbitor, pe fostul prefect și pe consilierul personal

Inquam Photos / George Calin
dumitru buzatu

Deși nu mai este șef de județ, ba, mai mult, se află în penitenciar, Dumitru Buzatu pare să fi uitat toate astea. Așa că, i-a convocat la o ședință, la vorbitorul din penitenciar, pe aghiotanții săi, fostul prefect Ioan Țibulcă și pe consilierul personal Vasile Mariciuc.

Faptul că Dumitru Buzatu conduce PSD-ul și Consiliul Județean (CJ) Vaslui din pușcărie este o certitudine, scrie vremeanoua.ro.

Fosta sa șefă de cabinet, Ana Maria Obreja, i-a programat la vorbitor pe „nașul” Ioan Țibulcă și pe consilierul personal, Vasile Mariciuc.

Duminică, la ora 12:00, cei doi s-au prezentat la Penitenciarul Vaslui fără bagaje, doar cu trei cărți. Vasile Mariciuc le-a spus jurnaliștilor că sunt cărți de filosofie și teologie, dar i-a adus și un roman, „Lucrarea”, cu iz teologic. Pentru studiu filozofic, Mariciuc a ales „Fundamentul capitalismului”.

Fostul prefect Ioan Țibulcă și consilierul personal Vasile Mariciuc, la penitenciar

Țibulcă est nașul lui Buzatu și a fost numit de-a lungul timpului în mai multe Consilii de Administrație ale unor companii din subordinea CJ Vaslui, potrivit sursei citate. Acum, acesta a mai rămas doar în CA -ul de la Aquavas.

În timp a deținut și funcții în administrația publică locală. A fost subprefect în perioada 1992-1996, prefect în perioada 2000-2004, dar și câteva luni în anul 2009.

Iată ce a spus acesta reporterilor: „Da, este finul meu, este și consătean, am crescut în copilărie împreună, suntem și rude, mă rog, ce să fac, sunt mai multe… Am venit împreună cu domnul Mariciuc. Nu am venit cu bagaje și nici nu o să mă certe pentru acest lucru, că doar eu sunt nașul, nu el.

Buzatu a primit cărți

Mariciuc i-a adus două cărți, eu nu i-am adus că eu citesc alt gen de cărți. Buzatu este cu filosofie, eu mai mult cu inginerie și atunci nu cred că trebuia să-i aduc ceva de calculul rezistenței la materialul de construcții.

Am să vorbesc… Dacă o să-i trebuiască, am să-i aduc manualul zidarului sau manualul dulgherului sau a tâmplarului. Da, sunt pentru prima dată, aici, la Penitenciar.

N-aș fi vrut să ajung aici vreodată, este prima oară, dar, mă rog, asta-i viața! Eu cu el n-am vorbit la telefon și nici de când este aici’”.

„Este normal ca să plătească pentru greșeala lui”

Întrebat despre vinovăția lui Buzatu, Ioan Țibulcă spune: „Ca să răspund presei, va trebui să aflăm ce spune instanța. Dar sunt niște lucruri neclare în anchetă. Nicăieri nu se spune că a cerut el banii ăia. Cel puțin din ce am citit în presă, dar este normal ca să plătească pentru greșeala lui.

Dacă n-a greșit, va trebui să demonstreze. Eu personal nu cred că a cerut suma aceea. Dacă a făcut o înțelegere (n.r. cu Emil Savin de la Transmir), mă rog, ceea ce nu cred, că Buzatu are minte, nu cred că a cerut atâția bani… DNA-ul a spus ceva de 2 milioane de lei, că atât ar fi fost în stoc, dar nu au fost atâția, iar el n-a luat banii în mână.

Faptul că n-a luat banii în mână este o probă bănuiesc, chiar dacă, în presă se spune că era cu praf pe mână, dar nu pot să spun nimica, nu am nicio știre, nicio posibilitate și nicio informație de genul acesta”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.