Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Crudu - Cel mai frumos cadou de ziua mea de naștere

europafm.ro
carte

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Mă duceam la Sibiu, ca să-i duc lui Chiriac prima mea piesă de teatru, chiar înainte de ziua mea de naștere. Eram tare mândru de piesa aia. O scrisesem astă-vară, în concediu. Mi se părea foarte bună. De aceea, și am luat trenul spre Sibiu ca să i-o dau celui mai bun teatru din România. Chiriac era cel mai destupat director și nu avea cum să nu mi-o accepte pentru a o monta. A doua zi era ziua mea de naștere și voiam să-mi fac un cadou. Cel mai frumos cadou de ziua mea de naștere.

În gara din Făgăraș urcă o fată îmbrăcată într-o fustă portocalie. Se așeză în fața mea. Eram doar noi în compartiment și am intrat în vorbă. Livia era studentă la filologie, la română –engleză , în anul 2.

- Iar eu mă duc să-i dau lui Chiriac prima mea piesă de teatru.

- Tu scrii piese de teatru?

- E prima mea piesă de teatru, i-am spus și am văzut cum am crescut în ochii ei. De, așa sunt fetele de la filologie. Sunt mai sensibiloase de felul lor. Era pur și simplu răpitoare.

În gara din Sibiu, fata m-a invitat să bem o cafea la Împăratul romanilor. Am mers. Dar nu am băut cafea, ci bere. Ea trăia la un pas de crâșmă, într-o casă din cărămidă roșie. M-a chemat la ea ca să-mi dea ceva să mănânc. Apoi am făcut dragoste.

Dimineață, ne-am despărțit în fața casei ei, ea ducându-se la facultate și eu la teatru.

Venisem prea devreme. În afară de un portar mustăcios, nu mai era nimeni în teatru. Dar nu era să-i dau tipului piesa mea ca s-o citească? M-am așezat pe o bancă pentru a-l aștepta pe Chiriac. Pentru că mă plictiseam, mi-am scos piesa din rucsac și mi-am recitit-o. Mi s-a părut o labă tristă.

Am rupt-o în bucăți și am aruncat-o la coșul de gunoi, din fața teatrului. Nu voiam s-o arunc în altă parte. M-am pornit spre gară. Era ziua mea de naștere. Am urcat în tren. Vagoanele s-au urnit din loc. Prima mea piesă de teatru era foarte proastă. Dacă nu aș fi scris-o însă nu cred că aș fi venit la Sibiu, iar dacă nu aș fi venit, la sigur că nu aveam cum s-o întâlnesc pe fata aia răpitoare. Numai de atâta și trebuia s-o scriu. Acesta a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut eu la ziua mea de naștere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.