Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Analizam „Țara pustie” de T.S. Eliot, când Marius sări în picioare și traversă întreaga clasă până ajunse în fața ultimei bănci, în care stătea Teo, rânjind.
- Ce faci, Marius? l-am întrebat uluit, dar băiatul nu catadicsi să-mi răspundă. Toți elevii și-au întors capetele spre ei, urmărind amuzați sau indispuși scena. Nimeni nu mă mai asculta pe mine, de parcă nu aș mai fi fost în fața lor, la catedră.
Marius îl înșfăcă pe Teo de smocul bărbii și cel din urmă își părăsi banca, sub căutăturile gălăgioase ale colegilor săi. Presimțeam că urma să se întâmple ceva foarte nasol, dar nu știam ce să fac. Deschideam și închideam poemul lui T.S. Eliot ca și cum acolo ar fi fost soluția. Marius îl trosni cu un pumn în față și Teo se izbi cu spatele de peretele din fund, de pe care se desprinse și căzu portretul lui Eminescu, făcându-se țăndări. De parcă acesta ar fi fost semnalul mult așteptat, toți elevii au sărit în picioare și i-au înconjurat. Doar fetele au rămas în bănci, dar și ele stăteau cu spatele la mine. Teo îl lovi și el cu un pumn în față și Marius se prăbuși în peretele lateral, de pe care căzu și portretul lui Ion Creangă, făcându-se praf. Când se ridică de jos, Marius împinse o bancă și aceasta se răsturnă cu picioarele în sus. Am ieșit din clasă. După mine au mai ieșit Silvia, Livia și Nina, îngrozite. Data trecută, când s-au bătut Iulian și Ghiță, l-am chemat pe director și el nu numai că mi-a dat mustrare aspră, dar mi-a tăiat și un sfert din salariu. Acum nu l-am mai chemat și așteptam ca bătaia să se stingă de la sine.
Brusc, ușa se izbi de perete, și Marius țâșni din clasă, cu ochii umflați. Alergă pe coridor, spre ieșirea din școală. Țâșni din clasă și Iulia și alergă după el. Silvia, Livia și Nina au intrat în clasă. Am împins și eu ușa și am pășit pragul.
Nicio bancă nu mai era răsturnată și toți elevii stăteau cu mâinile pe pupitre. Nimic nu amintea de bătaia de acum câteva minute. Fuseseră strânse până și cioburile, iar cele două portrete ale lui Eminescu și Creangă fuseseră stivuite pe masa mea. Toți mă priveau foarte atenți, doar Teo stătea culcat cu capul pe blatul verde al băncii.
Am deschis poemul lui T. S. Eliot și mi-am reluat lectura. Era ultima oră din acea zi. Peste câteva minute urma să se termine și ea. Marius, cu gașca sa de amici, forfotea în curtea școlii.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
