Dumitru Crudu: Șomer în Bruxelles

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

De patru luni nu-și putea găsi un job la Bruxelles. Liliana da, Liliana avea un servici la o grădiniță, unde era bucătăreasă, pe când Anton a rămas în aer după ce la sfârșitul verii firma de mobilă la care lucra a falimentat într-un mod neașteptat. Era a doua oară când rămânea șomer. Prima dată a rămas șomer la o jumătate de ani după ce s-a mutat cu toată familia în Belgia. Prima dată a stat șomer doar două luni, după care s-a angajat la o firmă de mobilă, al cărui proprietar era un român care-și vindea dulapurile, mesele și scaunele în România și în republica Moldova. L-a întâlnit în parc. Omul își plimba câinele pe o alee din jurul lacului. L-a auzit vorbindu-i dogului său în română și l-a abordat. În aceeași zi, Liviu l-a angajat la firma sa, ca vânzător de mobilă pe rețelele sociale. Iar în calitatea asta a lucrat cinci ani, cât timp a funcționat și fabrica lui Liviu. Ce-l amăra cel mai tare era faptul că, între timp, devenise cetățean belgian. În buzunar avea pașaport belgian, dar nu avea job. Toată toamna și-a căutat de lucru, zi de zi, dar nu a reușit să-și găsească nimic. Trăia pe spatele soției sale, preluându-i încetul cu încetul toate atribuțiile. Dacă în primii doi ani Liliana era casnică, și doar el lucra, acum era invers. El făcea de mâncare, spăla vesela, dădea cu aspiratorul, ducea gunoiul, îi conducea și-i lua pe copii  de la grădiniță. Un prieten de-al său din Chișinău i-a scris că a venit la Bruxelles pentru două zile și l-a chemat să se vadă, dar el l-a refuzat, motivând că ar fi foarte prins, pe când adevărul era altul. Adevărul era că Liliana nu-i dădea bani de buzunar și el nu ar fi vrut ca amicul său de la Botanica să afle despre asta și să-i scoată coarne acasă. De asta, nici nu s-a dus să-l vadă. I-a cerut Lilianei zece euro și ea nu a vrut să-i dea. I-a spus că Boris l-a invitat la o cafea, dar ea nu-l înghițea pe amicul lui și nu i-a dat niciun ban. Asta îl și supăra, că el îi dăduse bani de buzunar cât timp Liliana a fost casnică, dar ea nu-i dădea nimic, parcă pedepsindu-l în acest fel pentru faptul că a rămas șomer.

Stătea în poarta grădiniței și o aștepta pe fiică-sa să iasă afară. Fiică-sa avea bani. Liliana îi dădea în fiecare zi câte zece  sau douăzeci de euro. Fetița ieși în stradă și el o apucă de mână. Ea voia să mănânce o prăjitură. Au intrat într-o cafenea și ea își cumpără prăjitura ei preferată.

- Tati, dar tu nu vrei nimic?

- Nu, nimic, îi spuse Anton și se așeză pe scaunul din fața ei, înghițind în sec. Prăjitura aia era și prăjitura lui preferată.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.