Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Lina mi-a spus că din curtea mătușii Rita a dispărut droaia de porumbei albi. Nu a mai rămas niciunul măcar pe pardoseala de asfalt, pe bancă, pe crengile nucului sau pe pervazurile casei ei galbene. Până și ăla șchiop, preferatul ei, dispăruse. Cel care o lăsa să-l prindă din zbor, să-l ia în palmă sau accepta să-l hrănească, vârându-i bucățele de pâine în cioc, fără să fugă de ea ca ceilalți porumbei, nu-l văzu nicăieri, oricât l-a căutat și oricât i-a căutat. Nu-i văzu nicăieri. Nu văzu nicăieri pe niciunul dintre ei.
Lina credea că au fost otrăviți, că i-au otrăvit vecinii mătușii Rita, supărați că aceștia se găinățau peste tot, inclusiv pe rufele lor, întinse pe sfori la uscat. De atâtea ori i-au făcut scandal, cerându-i să-i alunge de acolo și ea n-a vrut. Războiul mătușii Rita cu vecinii ei dura de ani de zile și se pare că acum îl pierduse, iar vecinii ei care treceau prin curte cu mâinile ținându-se de nas l-au câștigat, otrăvindu-i droaia de porumbei. Lina îmi mai spuse că și ferestrele ei erau întunecate, iar ușa, încuiată. Nici la telefon nu răspundea. Lina se temea să nu se fi îmbolnăvit sau, cine știe, pușchea pe limbă, să nu fi murit. După moartea ei vecinii i-au otrăvit porumbeii. Numai așa își putea explica dispariția lor. Dacă mătușa ar fi trăit, nu le-ar fi permis niciodată să-i otrăvească.
Am mers ca ars la ea acasă. Curtea ei era pustie, de parcă nici n-ar fi fost a mătușii Rita. Nu am văzut nici eu vreuun porumbel și găinațul lor. Până și porumbelul șchiop lipsea. Ferestrele ei erau cufundate în beznă, iar ușa, încuiată.
Doamna Taisia și-a lăsat plasele pe banca din curte și mi-a spus că mătușa Rita a fost internată într-o stare foarte gravă la spitalul de urgență. Au scos-o din casă pe targă, fără cunoștință. Nimeni nu știa ce pățise.
M-am dus la spital, cu un taxi.
De cum am deschis poarta, am văzut o droaie de porumbei țopăind sau zburând în jurul mătușii mele prin curtea spitalului, iar printre ei l-am văzut și pe porumbelul ăla șchiop, preferatul Linei, în palmele mătușii mele. Privindu-i, m-am întrebat oare cum de au putut s-o găsească, odată ce casa ei era în celălalt capăt al orașului, iar mătușa a fost adusă la spital cu salvarea.
După mătușa mea a venit o asistentă ca s-o ia la injecții, iar ei au zburat după ea până în ușa spitalului.
Văzându-i cât de veseli și de radioși zburau în jurul ei, eram sigur că mătușa mea nu avea cum să nu se facă bine.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
