Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Nicoraș, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

justitie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02 octombrie 2017, a inculpatului DUMITRU NICORAȘ, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2011, inculpatul Dumitru Nicoraș a primit, pentru sine sau pentru altul, de la o persoană cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism (martor în prezenta cauză), suma de 45.000 de euro.

În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență, prin intermediul unui magistrat, asupra judecătorilor desemnați cu soluționarea dosarului, în sensul pronunțării unor soluții favorabile față de persoana aflată în arest.

La data de 03 octombrie 2017, inculpatul Dumitru Nicoraș  este prezentat Curții de Apel Ploiești, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.