DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

După 400 de ani, o celebră insulă a piraților își câștigă independența față de Marea Britanie/ VIDEO

bardabos

Barbados a devenit luni republică, întrerupând legăturile imperiale şi domnia reginei Elisabeta a Marii Britanii, la 400 de ani de la sosirea navelor engleze pe insula din Caraibe, relatează Reuters.

Insula Barbados a fost celebră pentru că devenise un loc preferat al piraților, mai ales că în acest punct se cheltuiau sume mari de bani fiind unul dintre cele mai importante centre de vânzare a sclavilor.

Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit duminică seara pentru a participa la învestirea preşedintelui ales Sandra Mason în locul reginei Elisabeta, o mişcare prin care Barbados lasă în urmă ultimele urme ale unui sistem colonial care se întindea cândva pe tot globul, informează News.ro.

"Aceasta este seara!", a scris pe prima pagină ziarul Daily Nation din Barbados.

Prim-ministrul Mia Mottley, lidera mişcării republicane din Barbados, a participat la conducerea ceremoniei.

Mottley a atras o atenţie globală denunţând efectele schimbărilor climatice asupra ţărilor mici din Caraibe.

"Sunt fericit. Suntem pe cont propriu acum, fără rege sau regină din Anglia. Aceasta este ultima picătură după independenţă", a spus Nigel Mayers, în vârstă de 60 de ani, care vinde portocale la un stand din centrul Bridgetown.

O sărbătoare care a inclus muzică şi dans tradiţional a începeput la ora locală 20:00 (00:00 GMT), iar Mason a fost să fie inaugurat imediat după miezul nopţii, în ziua care care coincide cu Ziua Independenţei Barbados.

Prinţul Charles a ţinut un discurs subliniind prietenia continuă a celor două naţiuni, în pofida schimbării statutului constituţional.

Barbados va rămâne o republică în cadrul Commonwealth-ului, un grup de 54 de ţări din Africa, Asia, America şi Europa.

Coloniştii britanici au transportat sclavi africani capturaţi pentru a lucra în câmpurile de trestie de zahăr ale insulei, iar Barbados a devenit un punct central al comerţului transatlantic brutal cu sclavi.

Populaţia de astăzi, de sub 300.000 de locuitori, este în mare parte de origine africană.

Sărbătoarea elegantă de luni a avut loc într-o perioadă în care Barbados se luptă cu inflaţia din cauza perturbărilor lanţului de aprovizionare care duc la creşterea preţurilor într-o ţară care trebuie să importe majoritatea bunurilor.

Industria sa turistică, o parte esenţială a economiei, se recuperează încă după restricţiile anterioare de călătorie cauzate de coronavirus.

Unii locuitori recunosc că nu sunt siguri ce înseamnă tranziţia la o republică sau de ce contează. Alţii ar fi preferat să nu se schimbe.

"Ar trebui să o lase pe Regina Elisabeta - să o lase ca şefă. Nu înţeleg de ce trebuie să fim o republică", a spus Sean Williams, 45 de ani, stând la umbra unui monument al independenţei.

Ultima dată când regina a fost înlăturată din funcţia de şef al statului a fost în 1992, când Mauritius, o insulă din Oceanul Indian, s-a autoproclamat republică.

Schimbarea poate stimula discuţiile asupra unor propuneri similare în alte foste colonii britanice care o au ca suverană pe regina Elisabeta, printre care Jamaica, Australia şi Canada.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.