O echipă de oameni de ştiinţă din Finlanda a reuşit să dezvolte o nouă tehnică ce permite producţia cafelei, una dintre băuturile cele mai consumate la nivel mondial, într-un mod mai durabil comparativ cu plantaţiile tropicale, după cum speră cercetătorii, relatează AFP miercuri, conform AGERPRES.
''Este cu adevărat cafea, pentru că în produs nu există altceva decât materie de la cafea'', a declarat doctor Heiko Rischer, pentru AFP.
Acest nou "aur negru" nu este măcinat, ci rezultă dintr-un grup de celule obţinute dintr-o plantă de cafea, în condiţii de temperatură, lumină şi oxigen strict controlate într-un bioreactor.
Odată prăjită, pudra poate fi preparată exact la fel ca şi cafeaua obişnuită.
Pentru echipa condusă de Rischer, de la institutul finlandez de cercetări tehnice VTT, această tehnică permite evitarea problemelor de natură ecologică asociate cafelei, a cărei producţie globală se ridică la aproximativ 10 milioane de tone de boabe.
''Cafeaua este, desigur, un produs problematic'', a precizat specialistul, în special din cauza încălzirii globale. Acest lucru face ca plantaţiile existente să fie mai puţin productive şi, astfel, îi determină pe fermieri să defrişeze mai multe suprafeţe de pădure tropicală în vederea dezvoltării unor noi culturi.
''Mai este şi problema transportului, a utilizării combustibililor fosili (...), aşa că este perfect logic să căutăm alternative'', a continuat cercetătorul.
Cafeaua dezvoltată de cercetători utilizează aceleaşi principii ale agriculturii celulare care sunt din ce în ce mai des folosite pentru a produce carne cultivată în laborator, ce nu implică sacrificarea animalelor. Acesta din urmă a fost autorizată în 2020 pentru vânzare de către autorităţile din Singapore, o premieră la nivel mondial.
Echipa finlandeză efectuează în prezent o analiză mai aprofundată a durabilităţii produsului obţinut, în cazul în care acesta ajunge să fie produs pe scară largă.
''Cunoaştem deja că amprenta noastră asupra apei, de exemplu, este mult inferioară comparativ cu ceea ce este necesar pentru cultivarea câmpurilor'', a explicat Rischer. Tehnica ar necesita, de asemenea, mai puţină mână de lucru în comparaţie cu producţia cafelei tradiţionale.
Neîncredere
Proiectul are o importanţă deosebită în Finlanda, care, potrivit analiştilor de la Statista, se plasează printre ţările cu cel mai mai ridicat consum de cafea din lume, cu o medie de zece kilograme de persoană pe an.
Pentru iubitorii cafelei, cheia succesului o reprezintă gustul. Până în prezent, doar specialiştii din cadrul unui grup de ''experţi senzoriali'', special instruiţi, au voie să guste această nouă băutură, datorită statutului acesteia de ''aliment nou''.
''Una dintre directivele comitetului de etică este să guşti şi să scuipi, să nu înghiţi'', a declarat pentru AFP Heikki Aisala, care conduce acest grup de specialişti din cadrul proiectului.
''Cafea celulară este mai puţin amară decât cafeaua obişnuită'', a declarat Aisala, potrivit căreia aceasta are un conţinut uşor mai redus de cofeină. Gustul ei fructat este, de asemenea, mai puţin pronunţat.
''Trebuie să admitem că nu suntem prăjitori profesionişti şi că o mare parte din crearea aromelor are loc în timpul procesului de prăjire'', a recunoscut Rischer.
Odată cu finalizarea proceselor de testare şi rafinare, echipa speră să găsească un partener pentru creşterea producţiei şi să poată comercializa cafeaua "celulară".
Cercetătorii estimează că va fi nevoie de cel puţin patru ani până când cafeaua de laborator va ajunge pe rafturile magazinelor şi supermarketurilor.
Au apărut şi alte iniţiative în încercarea de a găsi o alternativă mai durabilă la cafea. Startup-ul Atomo din Seattle a anunţat în septembrie că a strâns 11,5 milioane de dolari pentru cafeaua sa ''moleculară'', care are gust de cafea tradiţională, dar este obţinută dintr-o materie organică, alta decât o plantă de cafea.
Cu toate acestea, studiile efectuate în Statele Unite şi Canada au scos la iveală neîncrederea publicului, în special a persoanelor vârstnice, faţă de înlocuitorii alimentari cultivaţi în laborator.
În pofida beneficiilor pentru mediu, unii experţi în politici alimentare au atras atenţia că mijloacele de trai ale cultivatorilor de cafea ar putea fi în pericol dacă produsele de laborator se răspândesc pe scară largă.
După carnea de laborator, și cafeaua 'celulară' a devenit realitate - ce gust are?
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Donald Trump refuză să își ceară scuze Papei Leon
4

233
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
233

244
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
244

333
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
333

1.306
Se clatină scaunul premierului spaniol, Pedro Sanchez: Soția sa a fost inculpată oficial pentru fapte de corupție
1.306

1.592
Peter Magyar anunță schimbări majore la Budapesta - Mișcare revoluționară prin care vrea să blocheze revenirea lui Viktor Orban
1.592

3.339
Serviciile de informații americane sunt îngrozite: apar date care arată că Iranul dispune în continuare de mii de rachete balistice
3.339

2.277
Planurile lui Peter Magyar pentru Ungaria: Bruxelles-ul ar trebui să-şi tempereze entuziasmul
2.277

63
Kaja Kallas denunță la ONU încălcarea dreptului internațional în Orientul Mijlociu și Ucraina
63

2.120
VIDEO Noul lider al Ungariei schimbă tonul față de Rusia, dar recunoaște că geografia forțează Budapesta să joace pe sârmă
2.120

113
Netanyahu se felicită pentruatacul asupra Iranului: "cea mai grea lovitură din istoria sa"
113

3.945
VIDEO Ultimul anunț făcut de Donald Trump, în fața Casei Albe, a avut un efect instant, iar piețele au reacționat promt
3.945

1.624
Criza din Strâmtoarea Ormuz - NATO refuză să se alăture blocadei impuse de Trump
1.624
















Comentează