După ce Franța a declarat că ofensiva rusă poate ajunge în Moldova, Nicu Popescu, ministrul de externe, a discutat cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-02-2022

Actualizat: 26-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: tellerreport.com

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a desfășurat o discuție telefonică cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, conform deschide.md.

„Mulțumim Franței pentru sprijinul bilateral și cel prin mecanismul european de protecție civilă pe care îl va oferi și cu care vom putea să-i ajutăm și mai mult pe refugiații ucraineni care sosesc în această perioadă la noi în țară”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Totodată, în cadrul discuției șeful diplomației de la Chișinău a exprimat aprecierea pentru reafirmarea sprijinului Franței referitor la integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova precum și pentru susținerea europeană pe care țara noastră o primește în mod constant.

Recent, Jean-Yves Le Drian a spus că președintele Federației Ruse este un „semănător de război”, iar ofensiva în curs de desfăşurare în Ucraina ar putea să se extindă la Republica Moldova şi la Georgia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri