După Coreea de Nord, Kievul acuză Moscova că încearcă să implice Laosul în conflictul din Ucraina

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 05-07-2025 17:55

Actualizat: 05-07-2025 20:55

Article thumbnail

Sursă foto: EPA

Rusia încearcă să implice Laosul în războiul împotriva Ucrainei, sub pretextul organizării participării trupelor din Laos la operaţiuni de deminare în regiunea rusă Kursk, a anunţat sâmbătă Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), citată de EFE.

"O altă ţară pe care Rusia încearcă să o atragă în război este Laos. Kremlinul organizează în prezent participarea unui detaşament combinat de trupe inginereşti ale Armatei Populare din Laos la deminarea teritoriilor din regiunea rusă Kursk", notează GUR pe contul său de Telegram.

După Coreea de Nord, Moscova că încearcă să implice Laosul în conflictul din Ucraina

Potrivit comunicatului, "ţinând cont de dependenţa semnificativă de ajutorul extern, conducerea Laosului şi-a exprimat iniţial disponibilitatea de a trimite până la 50 de 'genişti militari' în Rusia şi de a ajuta la deminarea regiunii Kursk".

În plus, potrivit GUR, Laos oferă asistenţă gratuită Rusiei prin implicarea într-o serie de activităţi de reabilitare a militarilor ruşi, care au răniţi pe fronturile din Ucrainei.

"Ascunzându-se în spatele retoricii umanitare, Rusia încearcă să legalizeze prezenţa unui contingent militar străin pe teritoriul său, folosindu-l de facto pentru a sprijini operaţiunile militare împotriva Ucrainei", susţine serviciul de informaţii militare ucrainean.

În contextul unor importante pierderi în luptă şi al epuizării treptate a resurselor, conducerea militară şi politică rusă caută modalităţi de a continua războiul agresiv împotriva Ucrainei, mai adaugă GUR.

"Pe lângă implicarea masivă a mercenarilor din Africa şi Asia, precum şi a unităţilor din RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană sau Coreea de Nord), Kremlinul ia în considerare posibilitatea implicării în război a unor aşa-numiţi parteneri sub pretextul realizării de proiecte umanitare în regiunile ruse de la frontiera cu Ucraina", rezumă comunicatul, care adaugă că GUR continuă să înregistreze "fapte de complicitate internaţională în agresiunea armată" împotriva Ucrainei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri