Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După discuțiile de la Palatul Victoria, festivalurile Untold și Neversea vor fi organizate anul viitor și cu bani de la Guvern

ziardecluj.ro
untold

Marile festivaluri și evenimente din România încep pregătirile pentru edițiile din 2021. Organizatorii festivalurilor care anual strâng zeci de mii de participanți din țară și din străinătate, printre care Untold și Neversea, au anunțat că vor fi sprijiniți de Guvern, anunță MEDIAFAX.

Ambele părți s-au întâlnit și au stabilit un plan de măsuri ce va fi implementat în lunile următoare.

Citește și: USR-PLUS propune o persoană condamnată penal la funcția de primar! Reacție incredibilă a lui Dacian Cioloș .

Reprezentanții Guvernului au promis că vor crea o schemă de ajutor de stat pentru marile evenimente și festivaluri, luând modelul majorității statelor membre UE.

„Industria organizatoare de evenimente culturale mari a fost nevoită să-și întrerupă activitatea pentru cel puțin un an. Pierderile au fost mari atât pentru organizatorii evenimentelor, cât și pentru iubitorii de muzică, economia națională și chiar pentru promovarea țării. Un leu investit în această industrie de festivaluri poate genera venituri de zece ori mai mari. Guvernul va sprijini printr-o schemă de ajutor de stat această industrie. În plus, prin intermediul unui grup de lucru interministerial, alături de Asociația Organizatorilor de Concerte și Evenimente din România vom pregăti normele sanitare pentru a se putea organiza astfel de evenimente în siguranță, începând cu anul viitor. Mediul cultural are un partener de încredere în Guvernul României. Doar printr-un dialog permanent cu specialiștii din acest domeniu vom putea identifica și pune în aplicare cele mai bune măsuri pentru reluarea activităților în siguranță”, a declarat Raluca Turcanu, vicepremierul Guvernului, conform unui comunicat transmis MEDIAFAX de către organizatorii Untold și Neversea.

Citește și: Ieșire explozivă a celebrului actor Ion Haiduc referitoare la purtarea măștii pe scenă: Cine a spus asta habar nu are cu ce se mănâncă

Reprezentanții celor mai importante evenimente din România, reuniți în Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC), au avut o întâlnire cu reprezentanții Guvernului României pentru a începe pregătirea planului de măsuri ce vor fi luate în vederea reluării evenimentelor, în condiții de maximă siguranță, în anul 2021. În perioada următoare se vor organiza grupuri de lucru între cele două părți.

„Credem că acest dialog transformat într-un mod de lucru eficient prin care autoritățile statului se consultă cu specialiștii din mediul privat, cei care până la urmă sunt afectați de toată această perioadă de înghețare a activității, este un pas spre normalitate și spre revenirea la normalitatea pe care și-o dorește toată lumea. De la cei care muncim să aducem bucurie, până la cei care participă la evenimente pentru a se încărca cu bucurie și energie. De altfel, noi, Untold și Neversea am fost printre inițiatorii acestui dialog cu autoritățile încă de la începutul pandemiei, atunci când am mers către autorități și ne-am pus la dispoziție resursele umane, logistice, parteneriatele și chiar resursele financiare. Știm că a fost o perioadă grea pentru toată lumea, știm că a fost nevoie de o prioritizare, știm că au fost industrii poate nu chiar la fel de afectate ca cei în situația noastră, afectați în proporție de 100% timp de peste 12 luni, dar am înțeles că acele industrii au un impact în economie mult mai mare, am înțeles nevoia de etapizare și rezolvare a acestor priorități. Însă odată așezate aceste lucruri, ne bucurăm că am găsit înțelegere și că se acordă atenție și industriei noastre, la fel cum s-a întâmplat în această perioadă în multe țări din Europa, acolo unde guvernele au sprijinit organizatorii de evenimente. Avem încredere că toate aceste măsuri ne vor ajuta să salvăm întregul ecosistem și că în 2021 vom putea să aducem iar bucurie oamenilor prin evenimentele noastre”, a spus fondatorul Untold și Neversea, Bogdan Buta.

Citește și: Liderul PSD Teleorman rupe rândurile și îi atacă pe Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă: ‘Un blestem’

Numai în cazul Untold și Neversea se estimează că în 2019, în cele 8 zile de festival, cele două festivaluri au generat, în cele două comunități, o infuzie de capital de peste 90 milioane de euro, bani care au intrat în circuitul economic local. La aceste sume se adaugă toți furnizorii și colaboratorii locali și naționali implicati în organizarea evenimentului, care pentru cele două festivaluri înseamnă anual peste 25.000 de oameni, iar ca sume achitate de Untold și Neversea către aceștia însumând peste 25 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.