Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După doi ani de modernizări, bazinul olimpic din Oradea a fost redeschis

digisport.ro
natatie bazin olimpic

Bazinul olimpic de nataţie ”Ioan Alexandrescu” din Oradea a fost redeschis, marţi, după doi ani de reabilitare şi modernizare, lucrările fiind estimate de către autorităţile locale la 16,64 milioane de lei (fără TVA).

”Lucrările care au durat mai mult decât era preconizat iniţial, întrucât, pe parcursul lor au fost semnalate probleme ce au trebuit remediate de către constructori, pentru ca bazinul să fie redeschis în cele mai sigure condiţii, au fost structurate în patru obiective: reabilitarea cuvei bazinului şi a instalaţiilor de filtrare aferente; reabilitare suprastructură anvelopantă, amenajări exterioare şi construire copertine de acces; repararea tuturor instalaţiilor de producere a apei calde menajere (din corpul anexă 01) şi a instalaţiilor HVAC, dar şi remodelarea şi refacerea compartimentărilor din corpul Anexa 01”, au transmis autorităţile locale din Oradea, conform news.ro.

Potrivit primarului orădean Florin Birta, bazinul olimpic va funcţiona în conformitate cu toate standardele în vigoare, atât cele de siguranţă în exploatare, igienă, cât şi cele sportive, ”care să permită organizarea în continuare a competiţiilor sportive la standarde FINA, întrucât acesta poate asigura spaţiu pentru competiţii de înot şi de agrement pentru publicul larg”.

Capacitatea arenei sportive este de 828 locuri publice şi 11 pentru oficiali, din care 425 locuri la gradena A şi 403 locuri + 11 oficiali la gradena B. Lucrările au fost în valoare totală de 16.641.200 de lei, fără TVA, conform news.ro.

Bazinul va fi deschis pentru publicul larg, dar şi pentru meciurile de polo ale echipei CSM Oradea sau ale echipei naţionale, precum şi pentru competiţii de nataţie.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.