Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După EADS, presa germană dezvăluie implicarea României în alt scandal internaţional

România este suspectată a fi implicată în două scandaluri internaţionale. Potrivit presei germane, înalţi demnitari români ar fi fost mituiţi de concernul Airbus, fosta EADS. Pe de altă parte, autorităţile române arf fi implicate în afaceri de înşelăciune prin exporturi de proiduse bio în Germania.

Două ziare germane, "Süddeutsche Zeitung" din München şi "Die Tageszeitung" din Berlin, au dezvăluit astăzi detalii legate de două scandaluri de corupţie în care sunt implicate autorităţile din România, informează RFI.

Fără a da vreun nume, "Süddeutsche Zeitung" vorbeşte despre mituirea unor înalţi demnitari români, implicaţi în achiziţionarea de tehnică de securizare a frontierei, produsă de concernul Airbus, fosta EADS.

Citeşte şi: Primele percheziții în Cazul EADS

Procuratura din München a percheziţionat birouri ale firmei concernului Airbus din Germania, deoarece există suspiciuni că au fost mituiţi demnitari din România şi Arabia Saudită pentru a câştiga licitaţia privind realizarea unui proiect din domeniul apărării.

Airbus nu este doar o companie multinaţională constructoare de avioane, ci mai este şi un important producător de tehnică de apărare defensivă. Aparatura ce a fost comandată de către România şi Arabia Saudită, scrie ziarul, se ridică la un volum circa 3 miliarde de euro. Tehnica respectivă se foloseşte exlusiv pentru apărarea graniţei.

Investigaţiile procuraturii vizează Airbus, cu sucursale în localităţile Ottobrunn şi Unterschleißheim din apropierea oraşului München, cât şi filialele din Manching de lângă Ingolstadt, din Ulm şi Friedrichshafen. Percheziţii au fost efectuate şi în locuinţele unor suspecţi.

Potrivit ziarului, autorităţile germane au aflat despre această afacere necurată de la un angajat al concernului, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii. Procuratura investighează, în momentul de faţă, transferuri ilegale de bani spre România. Este vorba despre câteva milioane de euro. Sumele au fost folosite pentru mituirea unor funcţionari. În momentul de faţă, autorităţile investighează şi alte firme germane producătoare de tehnică militară şi armament, firme suspectate de a fi implicate în afaceri de corupţie. Între acestea se află Krauss-Maffei Wegmann şi Rheinmetall.

Un alt scandal, în care sunt implicate autorităţile din România, a fost dezvăluit de către ziarul berlinez "Die Tageszeitung".

Două firme din România au exportat aproximativ 5.500 de tone de cereale convenţionale şi seminţe uleioase în Germania şi alte ţări europene, declarîndu-le drept marfă bio. Este vorba despre firmele Grains Trading şi JustOrganic.

Potrivit ziarului, atât autorităţile române competente, cât şi firmele de achiziţionare ştiau că produsele agricole livrate nu corespund standardelor bio declarate. Ziarul vorbeşte despre unul din cele mai mari scandaluri de înşelăciune descoperite pe piaţa europeană a produselor bio. Din România s-au importat produse "bio" în valoare de cel puţin 411.000 de euro.

În pofida unor încercări de a clarifica situaţia, Ministerul Agriculturii de la Bucureşti, a dat ziarului răspunsuri evazive. S-a precizat doar că ar fi fost constatate anumite nereguli şi că nu s-a putut stabili, în baza unor documente, provenienţa mărfurilor exportate. Abaterile ar fi atât de grave, încât cele două firme şi-au întrerupt afacerile cu mărfuri bio.

Deşi autorităţile de control din România erau la curent cu afacerile dubioase ale firmei JustOrganic, din judeţul Tulcea, ele nu au intervenit. Firma respectivă este implicată într-un scandal similar descoperit în Italia, unde procuratura a deschis o anchetă. Investitorul italian Gianpaolo Romani a fost arestat la domiciliu, iar directorului Daniel Ciubotaru i s-a interzis temporar orice activitate comercială.

Ziarul "Die Tageszeitung" ajunge la concluzia că toată această operaţiune de înşelăciune în stil mare s-a putut realiza doar cu complicitatea unor funcţionari români. Firmele germane, care ştiau de matrapazlâcurile de la JustOrganic, poartă şi ele o vină, pentru că nu au renunţat să importe alimente despre care ştiau că nu corespund standardelor.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.