După eșecul din Liga Națiunilor, selecționerul Croației îi cere lui Modric să își amâne retragerea: 'Avem nevoie de el'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 19-06-2023

Actualizat: 19-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.gettyimages.com

Selecționerul Croației, Zlatko Dalic, a făcut luni un apel la „mijlocașul vedetă” Luka Modric să rămână, în contextul în care se speculează tot mai mult că acesta se va retrage din fotbalul internațional.

Comentariile lui Dalic vin la o zi după ce Croația a pierdut cu 5-4 la penalty-uri în fața Spaniei în finala Ligii Națiunilor de la Rotterdam, scrie Mediafax.

"Avem nevoie de el, aceasta este o generație care încă nu și-a terminat treaba", a declarat Dalic reporterilor după ce s-a întors la Zagreb, confor AFP.

Celebrul jucător de la Real Madrid a condus Croația la un loc doi la Cupa Mondială din 2018 și la locul trei la turneul de anul trecut din Qatar.

Croația urmărea primul trofeu major din istorie împotriva unei echipe spaniole pe care Modric, în vârstă de 37 de ani, o cunoaște pe de rost.

Luni, pe primele pagini ale ziarelor din Croația au apărut imagini cu mijlocașul abătut după înfrângere.

"A fost destul de emoționant pentru el ieri", a declarat Dalic: "Lăsați-l să se odihnească și ne va spune ce crede".

Duminică, Modric a declarat că a luat deja o "decizie clară" cu privire la cariera sa internațională, dar nu a dat detalii, potrivit relatărilor din presa locală.

"Nu o voi anunța astăzi", a spus Modric, la ieșirea de pe stadionul din Rotterdam.

Modric a jucat în 166 de meciuri pentru Croația de la debutul său în 2006.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri