Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După imaginile SCANDALOASE cu angajații unei firme care aruncă bagajele pe Otopeni, șeful Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti zice că nu poate face nimic

Alexandru Ivan, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a declarat duminică pentru MEDIAFAX că aeroportul a început de trei luni de zile demersurile asupra companiilor de handling prin proceduri şi acte adiţionale pe care acestea nu le-au semnat până în acest moment.

"În filmare apar agenţii de la GlobeGround, noi am început demersurile încă de acum 2-3 luni de zile, am solicitat tuturor agenţilor de handling să îşi îmbunătăţească timpii de livrare a bagajelor, le-am trimis chiar nişte proceduri şi nişte acte adiţionale pe care în momentul de faţă nu le-au semnat. Le-am mai solicitat ca până la jumătatea anului următor să-şi reînnoiască jumătate din parcul auto, cu autovehicule şi autobuze cu norma de poluare Euro 6, urmând ca până la sfârşitul anului viitor să îşi reînnoiască tot parcul auto cu norma de poluare Euro 6. Referitor la timpii de bagaje le-am solicitat timpi conform reglementărilor europene. Le-am trimis adiţionale şi pentru acest lucru, urmând ca ei să îşi dimensioneze personalul astfel încât să respecte solicitările aeroportului"a explicat Alexandru Ivan, pentru MEDIAFAX.

Citește și: Tonel Pop face noi dezvăluiri- Pe urmele cui sunt acum anchetatorii

Directorul CNAB a adăugat că firmele de handling au contracte şi cu firmele aeriene, iar acestea nu se pot rezilia imediat, însă expiră la finalul anului.

"O parte din contracte vor expira la sfârşitul anului. Aeroportul are toate discuţiile cu agenţii de handling, dar şi contractele nu se pot rezilia imediat, pentru că agenţii de handling la rândul lor au contracte cu companiile aeriene", a mai afirmat acesta.

Citește și: O celebră jurnalistă șterge pe jos cu Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă:’În locul unei analfabete nu poți pune un bețiv! Asta oricât de mut și de orb ai fi!’

Întrebat despre impactul pe care trebuia să îl aibă materialul video prezentat de ministrul demis Răzvan Cuc, Alexandru Ivan a afirmat că "impactul trebuie să îl aibă asupra agenţilor de handling, să conştientizeze că aşa nu se mai poate, asta în primul rând, şi poate să înţeleagă şi pasagerii că de multe ori când întârzie un bagaj sau când este cald în autobuz sau nu vine autobuzul la timp, este vina exclusiv a agentului de handling, nu a aeroportului, pentru că acestea în primul rând sunt nişte firme private care îşi desfăşoară activitatea în incinta aeroportului".

Răzvan Cuc a făcut publice imagini cu modul în care operează firma de handling Globeground pe Aeroportul Otopeni, spunând că e nevoie de măsuri urgente. În imagini se vede banda blocată de un bagaj minute bune, fără ca cineva să intervină. Ministrul spune că asta duce la întârzieri mari.

Citește și: Sorin Grindeanu dă lovitura- Se ieftinesc începând cu 1 ianuarie

"Am discutat cu directorul de la aeroport și l-am rugat să vină directorul acestei firme și să îmi spună și mie de ce se întâmplă aceste lucrhri. un bagaj care rămâne în picioare blochează banda, iar apoi 20-30 de minute banda rămâne blocată. L-am chemat să îmi spună de ce întârzie autocarele care trebuie să preia pasagerii, iar ei își pierd conexiunile, de ce nu semnează actul adițional prin care se impun niște reglementări europene: să avem aer condiționat în autocare, 10 curse care vin și 4 autocare ce preiau pasagerii. Normal că pasagerii pierd zborurile de conexiune. Domnul director a spus că e ocupat și nu poate să vină la întâlniri", a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Acesta i-a cerut directorului Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti să ia măsuri urgente, acestea putând să meargă până la rezilierea contractelor.

Citește și: Ion Țiriac blochează un proiect uriaș din România- Lucrările au fost oprite .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.