Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După incendiul de la Ferma Dacilor, ISU şi ANPC bat palma! Horia Constantinescu: Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă

ISU
ferma dacilor

După incendiul de la Ferma Dacilor, ISU şi ANPC bat palma! Horia Constantinescu: Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă

Structurile ISU şi cele ale ANPC din ţară vor coopera în vederea verificării siguranţei la incendiu în toate locaţiile pe care comisarii de la Protecţia Consumatorilor le verifică în activitatea zilnică. În acest sens, conducerea celor două instituţii a decis crearea unui flux informaţional, iar ANPC a solicitat un ghid cu criteriile care impun obligaţia obţinerii avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu. Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a precizat că, după incendiul de la Ferma Dacilor, a întrebat în ţară dacă vreodată comisarii au cerut documente referitoare la siguranţa cetăţenilor, afând că nu. ”Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă”, a afirmat Constantinescu.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că, la solicitarea lui Horia Miron Constantinescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în prezenţa secretarului de stat în MAI, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a avut loc o întrevedere ce a avut ca temă principală de discuţie, siguranţa cetăţenilor.

”În concret, ţinând cont de atribuţiile conferite de lege fiecărei instituţii implicate, s-a convenit să fie realizat un flux informaţional între Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisariatele Regionale pentru Protecţia Consumatorilor, în aşa fel încât, comisarii ANPC să fie în permanentă legătură cu structurile de prevenire ale ISU, la nivel local, iar în situaţia în care, în îndeplinirea atribuţiilor de control, aceştia constată încălcări ale normelor privind siguranţa la incendiu, inspectorii de prevenire să fie anunţaţi în timp real, pentru dispunerea măsurilor legale în acest sens”, a transmis DSU, într-un comunicat de presă.

Sursa citatăm a precizat că, de asemenea, s-a convenit asupra punerii la dispoziţia comisarilor ANPC a unui ghid cu privire la criteriile care impun obligaţia obţinerii avizului / autorizaţiei de securitate la incendiu pentru construcţiile în care consumatorul este prezent, ghid care să permită semnalarea către inspectoratele pentru situaţii de urgenta a eventualelor neconformităţi constatate cu prilejul desfăşurării activităţii de control din competenţă.

”De pe ordinea de zi a şedinţei nu a lipsit nici necesitatea îmbunătăţirii cadrului legal incident celor două instituţii, astfel încât prin măsurile adoptate nivelul de siguranţă al consumatorilor să crească”, a mai menţionat DSU.

Între ANPC şi IGSU se va semna şi un protocol care să stabilească detaliile cooperării

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a mulţumit conducerii DSU pentru ”celeritatea cu care au răspuns solicitării şi pentru modul constructiv în care a decurs întâlnirea”.

”Am solicitat note explicative colegilor din întreaga ţară, să înţeleg dacă, vreodată în cei 30 de ani de activitate ai ANPC, în cadrul acţiunilor de control, au fost cerute documente legate de securitatea la incendiu şi, aşa cum bănuiam, am aflat că nu! Înţelepciunea populară spune: «Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă! De la nenorocirea petrecută la Ferma Dacilor am realizat, încă o dată, că trebuie să găsim forme de colaborare între autorităţi, pentru a evita, pe viitor, situaţii regretabile”, a scris Constantinescu pe Facebook.

Acesta apreciază că odată cu întâlnirea cu oficialii DSU ”s-a făcut, după 30 de ani, un pas extrem de important”.

”Abia de acum, vom putea, să urmărim situaţii, ce reprezintă valenţe noi pentru colegii comisari din întreaga ţară! Mulţumită conducerii IGSU, vom avea materiale legate de tot ceea ce înseamnă verificarea primară în domeniul securităţii la incendiu, ce vor fi transmise comisarilor din întreaga ţară, pentru ca, la rândul lor, să ştie ce au de semnalat colegilor din cadrul ISU, singurii cu atribuţii în acest domeniu, al securităţii la incendiu”, a mai scris Horia Constantinescu.

Între ANPC şi IGSU se va semna şi un protocol care să stabilească detaliile cooperării.

Incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor, produs în a doua zi de Crăciun, a dus la decesul a opt persoane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.