Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa joi, 27 martie, la Reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina, care va avea loc la Paris, a informat, duminică, Administraţia Prezidenţială.
Bolojan a participat în urmă cu două săptămâni şi la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de premierul britanic, Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte.
''Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esenţială. Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte.
O încetare necondiţionată a focului este un prim pas către acest obiectiv, iar Ucraina trebuie să fie de acord cu aceasta'', scria Ilie Bolojan, pe platforma X, după reuniune.
Comentează