După Myanmar și Indonezia, o altă țară din Asia intenționează să-și mute capitala

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-09-2019

Actualizat: 30-09-2019

Prim-ministrul thailandez, Prayut Chan-o-cha, a declarat, în cadrul unei conferințe, că Thailanda ar putea fi următorul stat din regiune care își va muta reședința capitalei, din cauza congestionării actualului oraș, relatează site-ul cotidianului The Guardian, conform Mediafax.

Thailanda ar putea fi cel de-al treilea stat din regiunea sud-estică a Asiei care ia în considerare mutarea capitalei din actualul oraș, Bangkok, într-unul din apropierea acestuia, din cauza supraaglomerării urbane, conform declarațiilor premierului thailandez în exercițiu, Prayut Chan-o-cha, din cadrul unei conferințe din 18 septembrie.

ULTIMA ORĂ - Rovana Plumb, respinsă DEFINITIV de Comisia JURI. Guvernul trebuie să propună alt candidat

Inspirat de inițiativele similare ale Myanmarului și ale Indoneziei, prim-ministrul thailandez ia în calcul măsura relocării capitalei de stat, din actualul oraș Bangkok, către un altul din vecinătate, ca urmare a supraaglomerării, poluării, nivelurilor ridicale ale mării și ale congestionării traficului urban.

Pentru realizarea acestui demers, liderul thailandez ia în considerare două criterii principale: „Primul este să găsim un oraș care nu este nici prea deparate, nici prea scump să ne mutăm”, și cel de-al doilea este „să eliberăm Bangkokul, pentru a reduce aglomerația”. În cadrul aceluiași comunicat, Prayut Chan-o-cha, a sugerat că deși este necesară o serie de cercetări serioase asupra unui astfel de demers, realizarea acestuia ar putea fi „posibilă” pe perioada mandatului său.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri