Slăbită de războiul din estul separatist prorus şi de criza economică, Ucraina se confruntă în prezent şi cu ameninţarea unui război al oligarhilor din cadrul puterii, se arată într-o analiză publicată marţi de AFP.
Reapariţia acestui demon al trecutului a ieşit în evidenţă săptămâna trecută, când indivizi înarmaţi şi cu cagule au pătruns în sediile de la Kiev a două societăţi publice controlate de apropiaţii miliardarului Igor Kolomoiski, guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk, învecinată cu zona de conflict din estul ţării.
Această confruntare a fost reactivată de o lege votată cu greu pe 19 martie de Parlamentul de la Kiev, ce prevede modificarea alcătuirii Consiliilor de Administraţie ale companiilor publice, astfel încât să fie diminuat controlul exercitat asupra acestor societăţi de acţionarii minoritari.
Chiar a doua zi, Igor Kolomoiski s-a deplasat la sediul uneia dintre companiile vizate de respectiva lege, UkrTransNaft, societate care gestionează reţeaua ucraineană de conducte petroliere şi este deţinută 100% de guvern, cu scopul de a împiedica autorităţile să-l înlocuiască pe directorul acesteia, Olexandr Lazorko. El şi-a motivat gestul în faţa presei prin teama unui 'raid' asupra companiei, aluzie la practica extinsă în spaţiul fost sovietic de a prelua ilegal controlul unor societăţi comerciale cu ajutorul funcţionarilor corupţi sau al ameninţărilor fizice.
De altfel, şi Kolomoiski este acuzat că ar fi recurs la astfel de metode pentru a-şi construi imperiul economic ce cuprinde astăzi companii din sectoare diverse, precum domeniul bancar, metalurgia, mass-media sau aviaţia.
Totuşi, directorul UkrTransNaft a fost în cele din urmă înlocuit, iar indivizii cu cagule au părăsit sediul acesteia, dar astfel de personaje au pătruns duminică şi în sediul companiei petroliere naţionale UkrNafta, la care statul este acţionar majoritar (cu 50%+1 din acţiuni) şi au instalat aici un fel de baricade, iar Kolomoiski se afla în clădire.
Reacţionând în faţa acestor evenimente, preşedintele Petro Poroşenko, el însuşi considerat un oligarh - deţinând, potrivit Forbes, o avere de circa 1,3 miliarde de dolari -, a afirmat public că 'la noi, niciun guvernator nu poate dispune de forţe armate'.
Chiar dacă circumstanţele acestei crize rămân în ceaţă, ea a arătat puterea pe care a căpătat-o Igor Kolomoiski, ce are, tot conform estimării Forbes, o avere comparabilă cu cea a lui Poroşenko.
Oligarhul Kolomoiski este una dintre figurile emblematice ale comunităţii evreieşti din Ucraina. El şi-a consolidat puterea şi popularitatea în regiunea sa natală Dnepropetrovsk, dar şi în vestul Ucrainei, datorită opoziţiei sale afişate faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi sprijinului pe care l-a oferit trupelor ucrainene în luptele împotriva separatiştilor rusofoni.
Acest om de afaceri a finanţat mai multe batalioane de voluntari ucraineni, iar anul trecut el a anunţat că va oferi o primă de 10.000 de dolari pentru fiecare insurgent prorus capturat, el propunând chiar ridicarea unei bariere cu sârmă ghimpată la graniţa cu Rusia pe o lungime de 2.000 de kilometri. De asemenea, mulţi cred chiar că datorită lui rebeliunea separatistă nu s-a extins şi mai mult.
Însă acest conflict între oligarhi se suprapune cu o gravă criză economică. Fondul Monetar Internaţional a aprobat un program de asistentă financiară pentru Ucraina în valoare de 17,5 miliarde de dolari, dar acordarea împrumutului este condiţionată de implementarea unui program de reforme ale cărui obiective principale trebuie să fie restructurarea companiilor de stat şi combaterea corupţiei.AGERPRES
După nebunia din Donbas, Ucraina sfâșiată de războiul dintre oligarhii noii puteri
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
56

15
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
15

190
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
190

216
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
216

373
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
373

589
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
589

1.018
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.018

53
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
53

833
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
833

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.399
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.399

1.716
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.716

1.536
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.536
















Comentează