După realegerea la World Rugbi, Beaumont spune că datoria sa este să se ajungă la un consens

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-05-2020

Actualizat: 04-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Datoria mea este să se ajungă la un consens, a declarat luni englezul Bill Beaumont, proaspăt reales în fruntea World Rugby, organismul suprem din sportul cu balonul oval, potrivit Agerpres

El a arătat că va avea ca prioritate armonizarea calendarului competiţional între emisfera de nord şi cea de sud.

''Trebuie să ţinem cont de faptul că va trebui să avem alături de noi pe absolut toţi cei implicaţi'', a punctat Beaumont.

World Rugby intenţionează să extindă sezonul între lunile octombrie şi iulie. Stagiunea va debuta cu turneele de toamnă, apoi vor urma campionatele interne, din decembrie până în iulie, cu o pauză în aprilie - mai, când ar urma să se dispute Rugby Championship şi Turneul celor Şase Naţiuni.

''Deocamdată, discuţiile în acest sens sunt la un nivel incipient'', a spus Beaumont.

Noul program pe care Beaumont ar dori să-l implementeze ar da posibilitatea organizării Ligii Naţiunilor, un proiect abandonat anul trecut.

Turneul, dotat cu şapte miliarde de euro pe 12 ani, ar putea reuni cele mai bune echipe din cele două emisfere, având mai multe divizii valorice, cu sistem de promovare-retrogradare.

Citeşte şi: Comisia Europeană, în lupta cu COVID-19: începe maratonul mondial al donatorilor! Scopul este de a strânge 7,5 miliarde de euro

În iunie anul trecut, World Rugby anunţa că renunţă la proiectul Liga Naţiunilor , competiţie ce urma să reunească cele mai bune echipe din lume începând cu 2022.

World Rugby preciza într-un comunicat că proiectul nu a suscitat unanimitate între federaţii, condiţie decisivă pentru a începe negocieri exclusive.

Sindicatul internaţional al jucătorilor (IRP), liga franceză (LNR), liga engleză (PRL) s-au numărat printre principalii opozanţi ai proiectului propus de World Rugby.

Englezul Bill Beaumont a fost reales pentru un mandat de patru ani, până în 2024, în funcţia de preşedinte al World Rugby, organismul care gestionează sportul cu balonul oval la nivel mondial, în timp ce francezul Bernard Laporte a devenit vicepreşedinte, a anunţat, sâmbătă, forul internaţional.

Sir Bill Beaumont (68 ani) a câştigat alegerile în faţa argentinianului Agustin Pichot, vicepreşedinte între 2016 şi 2020, englezul totalizând 28 de voturi dintr-un total de 51, faţă de 23 pentru Pichot.

Alegerile au debutat la distanţă pe 26 aprilie şi s-au încheiat pe 30 aprilie, în plină pandemie de coronavirus, iar anunţul rezultatului era prevăzut pentru 12 mai, la viitoarea reuniune a instanţei mondiale, dar World Rugby a devansat procesul cu acordul tuturor părţilor.

Preşedintele Federaţiei franceze de rugby, Bernard Laporte (56 ani), a făcut cauză comună cu Beaumont şi a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte în această campanie care s-a desfăşurat în contextul crizei sanitare şi economice generate de pandemia de Covid-19.

Beaumont a fost ales în 2016 în unanimitate la conducerea World Rugby, neavând adversar. El l-a înlocuit pe francezul Bernard Lapasset, preşedintele instanţei mondiale între 2008 şi 2016.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri