Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După respingerea bugetului pe 2022, preşedintele portughez va dizolva parlamentul şi se prefigurează alegeri anticipate

www.esquerda.net
Marcelo Rebelo de Sousa

Consiliul de Stat, organul consultativ al preşedintelui portughez Marcelo Rebelo de Sousa, a aprobat miercuri propunerea sa de dizolvare a parlamentului după ce parlamentarii au respins proiectul de lege al guvernului pentru bugetul 2022 săptămâna trecută, deschizând calea alegerilor anticipate, relatează joi Reuters.

Potrivit unui comunicat al biroului preşedintelui, majoritatea membrilor consiliului au aprobat dizolvarea parlamentului, dar nu se precizează când ar putea avea loc alegerile anticipate.

Rebelo de Sousa trebuie încă să semneze decretul de dizolvare şi ziarul portughez Expresso a relatat că el are nevoie de timp pentru a reflecta asupra datei. El s-a întâlnit cu principalele partide politice în weekendul trecut şi majoritatea i-au declarat că alegerile ar trebui să aibă loc în ianuarie, potrivit Agerpres.

Respingerea bugetului de către parlament nu declanşează automat alegeri, dar preşedintele, care urmează să se adreseze naţiunii joi seară, a avertizat înainte de vot că nu va avea altă opţiune.

Respingerea proiectului de lege a pus capăt efectiv celor şase ani de relativă stabilitate sub prim-ministrul socialist Antonio Costa.

Miercuri mai devreme, ministrul economiei Pedro Siza Vieira a declarat pentru Reuters că alegerile anticipate par cea mai bună opţiune pentru a pune capăt impasului şi nu ar submina angajamentul guvernului de a îndeplini obiectivele fiscale sau perspectivele de creştere.

Dar potrivit analiştilor, doar alegerile nu ar putea rezolva impasul politic deoarece pare dificil pentru orice partid sau alianţă cunoscută să obţină o majoritate stabilă de locuri în parlament.

Sondajele de opinie arată că sprijinul pentru socialişti s-a schimbat puţin faţă de 36% din voturi obţinute la ultimele alegeri naţionale din 2019, social-democraţii fiind pe locul doi, cu aproximativ 27%.

Sprijinul pentru aliaţii de stânga ai socialiştilor, care au respins bugetul împreună cu toate partidele de dreapta, apare în sondaje cu o singură cifră şi probabil că ei vor pierde locuri, în timp ce extrema-dreaptă Chega s-ar putea plasa ca al treilea cel mai puternic partid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.