După retragerea grupului Renault, AvtoVAZ anunță, pentru 2023, un program de investiții de peste jumătate de miliard de dolari

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 28-12-2022

Actualizat: 28-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: universul.net

Consiliul de administraţie al producătorului rus de automobile AvtoVAZ a aprobat pentru 2023 un program de investiţii în valoare de aproape 40 de miliarde de ruble (585 de milioane de dolari), potrivit agenţiei de presă RIA, citată de Reuters.

”Da, a fost aprobat”, a declarat preşedintele AvtoVAZ, Maxim Sokolov.

Renault şi-a vândut pachetul majoritar de acţiuni deţinut la Avtovaz statului rus, pentru doar o rublă (0,0165 USD), la începutul acestui an, dar cu o opţiune de a-l răscumpăra în şase ani.

Aceeaşi instituţie de stat a preluat luna aceasta activele Nissan, pentru un euro.

În lunile de după începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie, AvtoVAZ a redus producţia şi a oferit unor lucrători concedieri voluntare din cauza lipsei de componente.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Industriei şi Comerţului al Federaţiei Ruse a raportat că consiliul de administraţie al AvtoVAZ a aprobat planul de producţie al companiei pentru 2023 la nivelul de 401.000 de vehicule, a relatat RIA.

Până pe 6 decembrie, producătorul auto a produs anul acesta 200.000 de vehicule, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul mărcii Lada al companiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri