Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După șeful UEFA, nici cel al FIFA, Gianni Infantino, nu este de acord cu implementarea cartonaşului albastru în fotbal

twitter (X)
cartonas albastru

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a respins ipoteza regulii cartonaşului albastru, cu câteva ore înainte de o întâlnire pe această temă. Potrivit preşedintelui Fifa, tradiţia şi protecţia jocului sunt pe primul loc.

"FIFA se opune total cartonaşului albastru. Nu se pune problema. Trebuie să fim serioşi. Suntem întotdeauna deschişi la IFAB pentru a analiza idei şi propuneri... dar, odată ce ai analizat problema, trebuie să protejezi şi jocul, esenţa jocului, tradiţia jocului", a spus el, scrie news.ro.

Această reacţie este în concordanţă cu scepticismul împărtăşit de o serie de antrenori din Premier League atunci când a fost anunţată posibila implementare a cartonaşului albastru, printre care Ange Postecoglou (Tottenham), Jürgen Klopp (Liverpool), Mikel Arteta (Arsenal), Mauricio Pochettino (Chelsea) şi Eddie Howe (Newcastle). Anglia, prin intermediul Federaţiei de Fotbal, propusese, de asemenea, utilizarea cartonaşului albastru începând din sezonul viitor pentru Cupa Angliei la fotbal masculin şi feminin.

Presa internaţională a scris că IFAB, forul care gestionează regulile de joc şi care are puterea de a modifica şi inova, ar urma să testeze sancţionarea jucătorilor la meciuri cu cartonaşe albastre.

După acordarea unui cartonaş albastru, jucătorul sancţionat ar fi nevoit să stea pe tuşă zece minute.

Cartonaşul ar urma să fie acordat pentru proteste sau faulturi.

Deja testat în Ţara Galilor, cartonaşul albastru urma să fie utilizat iniţial în diverse competiţii, dar nu în competiţii de nivel înalt, precum Euro sau Liga Campionilor.

Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, şi-a exprimat, de asemenea, reticenţa faţă de cartonaşul albastru: "Nu este fotbal".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.