Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După țările nordice, Germania se alătură 'mini-NATO' - Rusia pusă sub presiune pe flancul nordic

Euronews
Finlanda Suedia

Cancelarul german Olaf Scholz a dat asigurări marţi că ţara sa îşi va "intensifica" cooperarea militară cu Suedia şi Finlanda, care caută garanţii de securitate pentru perioada de tranziţie până la integrarea lor în NATO, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Ne vom intensifica cooperarea militară, în special în regiunea Mării Baltice, şi prin exerciţii comune", a afirmat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin.

El a precizat că Suedia şi Finlanda vor putea conta pe susţinerea Germaniei, "în special în această situaţie foarte specială" care precede primirea lor în NATO.

De acum "este deja clar că ţările noastre sunt legate de obligaţia de a se întrajutora în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU, de a-şi furniza tot ajutorul şi toată susţinerea posibile pentru a se proteja reciproc", a spus Scholz.

După aproape două secole de neutralitate şi apoi de nealiniere militară, Suedia şi Finlanda, membre UE, tocmai şi-au oficializat candidatura la NATO, consecinţă directă a invaziei ruse din Ucraina.

"Germania se va angaja ca procedura de aderare să se deruleze foarte rapid", a adăugat cancelarul.

Numai membrii Alianţei beneficiază de garanţii de protecţie, nu candidaţii, ceea ce a determinat Suedia şi Finlanda să solicite asigurări de securitate din partea mai multor ţări membre NATO. Votul în unanimitate şi ratificarea parlamentară a celor 30 de state membre ale Alianţei sunt necesare pentru primirea unui nou membru.

Scholz s-a declarat "încrezător" că acest consens poate fi aşteptat, în pofida ameninţărilor de blocaj ale preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

"Vedem cum acţionează Turcia, în special în situaţia de conflict actuală: ea deja a avut numeroase contribuţii constructive, prin aplicarea unor decizii privind strâmtoarea Bosfor, şi cred că putem păstra această încredere", a declarat el.

Ankara reproşează în special Suediei şi Finlandei că nu a probat cererile de extrădare ale unor persoane pe care le acuză că sunt membre ale unor "organizaţii teroriste", precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

În afara Germaniei, Islanda, Norvegia și Danemarca au oferit sprijin militar și garanții de securitate în cazul în care Finlanda și Suedia vor fi atacate în timpul procesului de aderare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.