Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După trei mandate de primar la Oradea, Ilie Bolojan candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor. La Primăria Oradea candidează un fost ministru

ilie bolojan

Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor s-au înscris opt candidaţi, în timp ce pentru Primăria Oradea au intrat în cursă nouă candidaţi. Surpriza în acest judeţ este că actualul primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan, vrea să schimbe fotoliul de edil-şef cu cel de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, anunță news.ro.

Ilie Gavril Bolojan candidează din partea PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, renunţând, astfel, să mai candideze pentru cel de-al patrulea mandat de edil.

De-a lungul celor trei mandate, Bolojan a reuşit să reabiliteze centrul municipiului Oradea şi să modernizeze oraşul, fiind considerat un reper în administraţia publică. Numai în actualul exerciţiu bugetar, Oradea a câştigat finanţare europeană pentru proiecte în valoare de 174 de milioane de euro.

Acum, Bolojan îşi propune ca, în cazul în care va câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, să se implice în modernizarea aeroportului prin aducerea de curse externe.

Unul dintre contracandidaţii lui Bolojan este Ioan Mang (PSD), actuaul vicepreşedinte al CJ Bihor, care s-a implicat în modernizarea unor drumuri judeţene, proiect pe care îşi propune să îl finalizeze în următorul mandat, în calitate de preşedinte al CJ. Între Mang şi Bolojan nu există o prietenie, Mang declarând despre contracandidatul său că "are apucături de mic jupân de provincie”.

Ioan Mang este profesor universitar la Universitatea din Oradea şi a fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta, timp de 8 zile.

La Consiliul Judeţean Bihor mai candidează: Szabo Jozsef (UDMR), Ciprian Mircea Bejan (ALDE), Andrei Amariţei (PMP), Traian Bodea (Pro România), Szilagyi Zsolt (Partidul Popular Maghiar din Transilvania), Simona Elena Bişboacă (USR).

La Primăria Oradea, candidează actualul viceprimar Florin Alin Birta, din partea PNL, omul de încredere al lui Bolojan. De asemenea, în cursă s-a înscris şi fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila Zoltan (UDMR), din Guvernul Boc II. În timpul mandatului său, 67 de spitale orăşeneşti au fost închise. La acea vreme, presa remarca faptul că niciun astfel de spital nu a fost închis în judeţele Harghita şi Covasna.

La Primăria Oradea mai candidează: Bogdan Ionuţ Manafu (PMP), Emilian Pavel (PSD), Daniela Ghiuro (ALDE), Ioana Mihăilă (USR-Plus), Eugen Daniel Pop (Pro România), Zatyko Gyula (Partidul Popular Maghiar din Transilvania), Dan Mircea Jacan (Partidul Oamenilor Liberi).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.