A trecut deja un an de când în Italia am intrat în lockdown și ne-am închis în case pentru că propagarea virusului SARS CoV-2 scăpase de sub control, ca să împiedicăm transmiterea lui exagerată care înspăimânta în acel moment. Am învățat în acest timp să păstrăm distanța, să ne punem mască, să ne facem munca de acasă, să petrecem sărbătorile în singurătate, să privim natura de la geam, să renunțăm, să ne sacrificăm, dar cu speranța că vom ajunge să vedem și ziua eliberării noastre din ghearele dușmanului nevăzut.
Am trecut de atunci printr-o mulțime de stări, am văzut și am auzit situații de toate felurile, de la cele mai frumoase acțiuni de solidarietate prin care oameni necunoscuți sau cadre medicale s-au pus în slujba semenilor lor, până la morțile în singurătate ale unor oameni, care ar fi vrut să-și mai vadă măcar o ultimă dată persoanele dragi, dar n-au putut, până la punctul culminant pe care l-a reprezentat, cel puțin aici, transportarea morților la cimitirele din afara localității celor decedați din cauza lipsei de locuri în cimitir.
Ne-am simțit parte a aceleiași comunități, aceea a comunității de oameni, și am ieșit afară să cântăm la balcoane în semn de solidarietate și de protest împotriva dușmanului odios care ne închisese în case, am desenat și ne-am încurajat unii pe alții spunând și spunându-ne că totul va fi bine, am renunțat la a da mâna persoanelor apropiate sau la a le îmbrățișa și am făcut-o cu spirit de sacrificiu toți, cu speranța că prin sacrificiul fiecăruia dintre noi situația lumii se va schimba și se va îndrepta înspre scenarii mai plăcute, cu speranța că știința va face partea sa și că ne va aduce salvarea.
Și într-adevăr, după aproximativ un an de când am simțit fiecare pe pielea noastră frica de Covid 19, după un an în care au murit peste două milioane și jumătate de oameni care ar mai fi putut să trăiască, după un an în care alte multe milioane de oameni au trecut prin chinurile bolii și au reușit să iasă învingători, după un an de sacrificii, avem acum mai multe vaccinuri, așa cum se prevăzuse, pe care putem să ne bazăm ca să ieșim la lumină din tenebrosul tunel în care am intrat cam acum un an.
Ce se va întâmpla de acum, depinde încă de noi. Aici, la Roma, de luni, 15 martie, ne vom închide din nou în casele noastre din același motiv, ca să împiedicăm propagarea virusului. Pare că ne-am întors de unde am plecat și totuși, acum avem vaccinurile ca aliate împotriva bolii. Trebuie doar să profităm de ele.
Poate că frica, așa ca și curajul, sunt două lucruri care caracterizează orice om, poate că este normal să ne fie frică, inclusiv de vaccin, pentru că se aud, din păcate, o grămadă de voci contrarii. Și totuși, câte boli au provocat moartea în trecut iar acum nu ne sperie deloc pentru că avem vaccinurile care ne salvează? Câți oameni au fost salvați de la moarte cu ajutorul lor?
Cred că, dacă avem o problemă, mergem toți să ne-o rezolve un specialist din domeniul de care aceasta este legată. Mergem la un avocat dacă avem nevoie să ni se facă dreptate, mergem la un profesor de matematică dacă vrem să rezolvăm o problemă și nu putem singuri, ne adresăm unui profesionist cu studii filologice dacă vrem să știm valoarea literară a unei opere, mergem la doctor dacă ne doare ceva și ne dăm seama că ar putea fi o boală sau pur și simplu ca să prevenim o problemă importantă.
Sper că vom avea cu toții inteligența de a înțelege că avem nevoie de vaccin și asta nu numai pentru sănătatea noastră, ci a tuturor celorlalți. Sper că vom înțelege toți că este nevoie să contribuim, vaccinându-ne, la terminarea acestei urâte perioade în care atâtea persoane au pierdut oamenii dragi, și-au pierdut activitățile, serviciul și mijloacele de trai, nu au putut călători și au trăit cu frică.
Încă mai depinde de noi. Trebuie să facem încă un mic pas pentru a ne elibera de această cruntă boală, dar e nevoie să-l facem toți împreună, luîndu-ne de mână. Vom ști să facem acest mic pas sau „ne vom îneca... la mal” după vorba românească? E în puterea noastră să dăm un răspuns pozitiv la această întrebare. Sper să-l dăm în cor, într-o atmosferă ca cea în care am cântat împreună la balcoane. Eu am încredere în știință și nu vreau să mai trăiesc în frică, vreau să pot călători, să-mi revăd părinții, sora și pe cei dragi, să-i pot îmbrățișa. Vreau înapoi viața pe care am avut-o. Voi?
Lucia Ileana Pop
Comentează