Duș rece în Suedia - Stânga la egalitate cu blocul de dreapta/extremă dreapta (alegeri parlamentare)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 12-09-2022

Actualizat: 12-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Mundus International

Stânga din Suedia se află la egalitate cu blocul de dreapta/extremă dreaptă în alegerile legislative al căror rezultat final ar putea fi decis de unul sau două locuri, potrivit rezultatelor parţiale, relatează AFP preluat de agerpres.

În timp ce sondajele la ieşirea de la urne indică un mic avans stângii, dreapta susţinută de extrema dreaptă a Democraţilor Suediei (SD) ar obţine majoritatea absolută de 175 de locuri faţă de 174 tabăra stângii, potrivit voturilor numărate în jurul orei locale 23:15 (21:15 GMT) la două treimi din secţiile de votare.

Aproape 7,8 milioane de alegători au fost chemaţi la urne în ţara cu 10,3 milioane de locuitori - unde participarea la vot este tradiţional ridicată - pentru a-i desemna pe cei 349 de membri ai Riksdag (legislativ unicameral).

Campania a fost dominată de teme favorabile dreptei: criminalitate şi reglări de conturi între bande, probleme de integrare, explozie a facturilor la energie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri