Duşan Uhrin, după plecarea de la Dinamo: Aş fi vrut să rămân, dar era imposibil să fac performanţă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 09-03-2020

Actualizat: 09-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Duşan Uhrin a plecat de la Dinamo şi le-a transmis un mesaj de mulţumire fanilor care au fost alături de el. Antrenorul din Cehia spune că şi-ar fi dorit să rămână, însă i-ar fi fost imposibil să facă performanţă, anunță MEDIAFAX.

„Vreau să mulţumesc din suflet tuturor suporterilor. Ei au susţinut echipa tot timpul, chiar şi în perioadele mai grele, şi vreau să ştie toţi că vor rămâne în inima mea pentru că au fost mereu alături de noi. Sincer, aş fi vrut să rămân alături de ei la Dinamo, dar în această situaţie era imposibil să lucrez şi să fac performanţă. Îmi cer scuze! Dacă nu erau suporterii lui Dinamo, aş fi plecat demult, sincer vă spun”, a spus Dușan Uhrin, conform doardinamo.ro.

Citește și: Atac la Guvern și Parlament! Liderul noii forțe politice pune o întrebare-cheie

Dinamo a anunţat luni despărţirea de Dusan Uhrin. Antrenorul a rezistat şapte luni pe banca bucureştenilor, iar echipa nu a reuşit să ajungă în play-off.

Dinamoviştii au început play-out-ul cu două înfrângeri, ambele cu 0-1, contra celor de la Academica Clinceni şi Poli Iaşi. Formaţia din Capitală este la doar trei puncte de primul loc retrogradabil.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri