Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dynamo Dresda, însoţită de peste 30.000 de suporteri la Berlin, la meciul cu Hertha

Dynamo Dresda a fost însoţită de un număr impresionant de suporteri la meciul de la Berlin, cu Hertha, din turul al doilea al Cupei Germaniei, informează BBC potrivit news.ro

Fanii care au făcut deplasarea de aproape 200 de kilometri până în Capitală au creat o atmosferă inecendiară pe Olympiastadion.

De altfel, tribunele arenei gazdelor au fost arhipline, 70.000 de spectatori asistând, miercuri seară, la un meci-thriller. Echipa din 2.Bundesliga (locul 17, penultimul) a condus de două ori (1-0 şi 3-2) şi a fost egalată la 2, în minutul 90 al meciului. Apoi a fost rândul Herthei să restabilească egalitatea, la 3, în minutul 120+2, prin Jordan Torunarigha.

Formaţia din prima ligă (locul 11) a obţinut calificarea în urma executării loviturilor de departajare, scor 5-4.

Deşi se află la retrogradare în liga a doua, după 11 etape, Dynamo Dresda are o medie de excepţie în ceea ce priveşte asistenţa la meciurile de pe teren propriu, de 28.000 de spectatori, pe un stadion de 32.000 de locuri.

Şi în deplasare echipa din estul Germaniei a fost însoţită de un număr mare de fani. În 2016, 20.000 de suporteri din Dresda au mers pe Allianz Arena, la un meci cu Munchen 1860, iar în ianuarie 2017, peste 10.000 de susţinători au asistat la Nurnberg, la un meci din liga a doua.

Totuşi, întâlnirea de la Berlin nu a stabilit recordul de asistenţă la meciurile din turul al doilea al actualei ediţii a Cupei Germaniei. Cei mai mulţi spectatori, 81.000, au fost la Dortmund, la partida pe care Borussia a câştigat-o, cu 2-1, în faţa formaţiei Moenchengladbach.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.