Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

E din nou ALRAMĂ în Grecia: Alexis Tsipras cere ajutor de URGENȚĂ

tsipras

Premierul grec Alexis Tsipras a afirmat vineri că infrastructura Greciei nu permite gestionarea problemei miilor de imigranţi care ajung pe ţărmurile sale din zone devastate de război, precum Siria şi Afganistan, şi a făcut apel la ajutorul Uniunii Europene.

''Este timpul acum de a vedea dacă Uniunea Europeană este o Uniune a solidarităţii sau o Uniune în care fiecare încearcă să-şi apere graniţele'', a declarat Tsipras după o reuniune ministerială consacrată problemei afluxului de imigranţi.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a făcut apel mai înainte la Grecia să pună capăt ''haosului total'' din insulele sale mediteraneene, unde au debarcat mii de imigranţi. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să facă, de asemenea, mai mult pentru a împărţi povara imigraţiei cu Grecia, unde 50.000 de imigranţi au sosit numai în iulie, a declarat Vincent Cochetel, director al UNHCR pentru Europa, după ce a vizitat insulele greceşti Lesbos, Kos şi Chios.

''Afluxul de imigranţi în Grecia este dincolo de ceea ce infrastructura statului nostru poate gestiona. Avem probleme importante cu care ne confruntăm şi de aceea am cerut ajutor din partea UE'', a declarat Tsipras.

Grecia, ca şi Italia, se află în prima linie a frontului în ceea ce priveşte gestionarea problemei valului uriaş de imigranţi sosiţi în căutarea siguranţei şi a unui viitor mai bun în Europa.

Dar economia Greciei este din nou în recesiune, după ce abia îşi revenise dintr-o perioadă de şase ani de depresiune din cauza crizei datoriei. Atena negociază în prezent cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un al treilea împrumut de 86 miliarde de euro pentru a preveni un colaps financiar. În acest context, ea nu poate face faţă presiunii crescânde din partea miilor de refugiaţi, lipsiţi de mijloace financiare, după ce şi-au părăsit ţara din cauza războiului şi a sărăciei.

Reuters notează că, joi, în decurs de numai o oră, jurnaliştii de la Reuters aflaţi pe insula Lesbos au văzut două ambarcaţiuni pline cu refugiaţi care au sosit în Grecia. Într-o ambarcaţiune se aflu circa 40 de sirieni, iar în cealaltă un număr asemănător de afgani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.