E din nou scandal în Basarabia: Igor Dodon, în conflict cu cei de la Curtea Constituţională

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 24-01-2017

Actualizat: 24-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a criticat decizia de marți a Curții Constituționale care precizează că șeful statului poate bloca numai o singură dată numirea unui nou ministru. Într-o postare pe Facebook, Dodon a scris că atât guvernarea, cât și Curtea Constituțională greșesc dacă gândesc că-l pot obliga să ia decizii care nu-i aparțin.

Igor Dodon a avertizat că este dispus „să meargă la referendum” mai degrabă decât să accepte decizii care „nu-I aparțin”. Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase explica faptul că președintele poate respinge odată un candidat după care premierul poate veni a doua oară cu aceeași propunere, iar șeful statului este obligat să o accepte. Curtea Constituțională a fost sesizată de Partidul Liberal, după demiterea ministrului apărării Anatol Șalaru, la cererea acestui partid.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri