Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EȘEC de răsunet al DNA într-un proces cu grei din MAI: După 5 ani de judecată, au scăpat fără să facă o zi de pușcărie

Adrian Bărăscu

Chestorul de poliţie Adrian Bărăscu, fost director al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), a fost condamnat marţi de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri în formă continuată.

În schimb, Adrian Bărăscu a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată de DNA, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, abuz în serviciu în formă continuată şi influenţare a declaraţiilor, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, scrie agerpres.ro.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui George Simion! Legea care va fi susținută de AUR

Judecătorii au impus în cazul lui Bărăscu un termen de supraveghere de 3 ani, perioadă în care el trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

De asemenea, fostul director adjunct al ONPM, Cristian Pintilescu, a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi cu suspendare cinci foşti comisarii-şefi în cadrul ONPM: Ion-Octavian Nanu, Felicia-Violeta Popa, Marcel-Daniel Gomeajă, Viorel-Marcel Croitoru şi Răzvan-Gabriel Gheorghe, precum şi psihologul Andreea-Violeta Liţă, aceştia urmând să presteze muncă în folosul comunităţii.

Pe de altă parte, alţi doi comisari şefi de la ONPM, Aurel Lehăduş şi Ştefan Stan, au fost sancţionaţi doar cu avertisment, iar comisarul şef Dan-Cristian Puşcaş a fost achitat.

Citește și: Florin Cîțu ‘țopăie’ de fericire: ‘Banca Mondială confirmă: măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume’

Instanţa a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti având nevoie de aproape 5 ani pentru a finaliza procesul. Deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui George Simion! Legea care va fi susținută de AUR

Potrivit DNA, în perioada septembrie - decembrie 2013, Adrian-Augustin Bărăscu, Felicia-Violeta Popa, Ion-Octavian Nanu şi Andreea-Violeta Liţă au constituit un grup infracţional organizat, grupare la care, în perioada 2014 - noiembrie 2015, au aderat şi Viorel-Marcel Croitoriu, Marcel-Daniel Gomeajă, Aurel Lehăduş, Dan-Cristian Puşcaş şi Cristian Pintilescu, în scopul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

"În perioada 2014 - noiembrie 2015, membrii grupului au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecţie", spunea DNA.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

Procurorii afirmau că, din banii destinaţi folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecţie, membrii grupului au achiziţionat, de la furnizori preferaţi, bunuri şi servicii destinate înzestrării ONPM, precum şi destinate funcţionarilor instituţiei, ori au achiziţionat bunuri şi servicii inutile ori neperformante.

"În perioada 2014 - 2015, Adrian-Augustin Bărăscu, în calitate de ordonator terţiar de credite la ONPM, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a folosit documente şi date inexacte menite să supradimensioneze cheltuielile viitoare, destinate protecţiei martorilor, şi anume 938.180 lei. Acest lucru a condus la virarea sumei de 743.880 lei", conform DNA.

Citește și: Florin Cîțu ‘țopăie’ de fericire: ‘Banca Mondială confirmă: măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume’

De asemenea, în perioada 2014 - noiembrie 2015, Adrian Bărăscu, cu ajutorul inculpaţilor Felicia Popa, Ion Nanu, Viorel Croitoriu, Andreea Liţă, Răzvan Gheorghe, Marcel Gomeajă, Cristian Pintilescu şi Aurel Lehăduş, care au participat la întocmirea documentaţiei aferente achiziţiilor, în mod repetat, a schimbat ilegal destinaţia sumei de 303.240,83 lei, alocate protecţiei martorilor, pentru înzestrarea sediului ONPM, precum şi pentru dotarea funcţionarilor din această instituţie, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat.

"O parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 106.385,87 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracţională fiind întreruptă de controlul Poliţiei din 25 septembrie 2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziţie directă a unor produse şi servicii, în valoare totală de 196.854,96 lei", spuneau procurorii anticorupţie.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui George Simion! Legea care va fi susținută de AUR

În aceeaşi perioadă, Viorel Croitoriu, Ion Nanu, Felicia Popa şi Cristian Pintilescu, în calitate de împuterniciţi ai directorului ONPM, beneficiind de ajutorul celorlalţi membri ai grupului, au schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei totale de 41.698 lei alocate protecţiei martorilor, în baza unor înscrisuri denumite "note justificative".

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014 - noiembrie 2015, în contextul efectuării unor achiziţii directe şi neperformante (sisteme de supraveghere video şi alarmare), Adrian Bărăscu împreună cu alţi membri ai grupului şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a fost posibilă aducerea la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranţă la domiciliu pentru martorii protejaţi.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

Acest lucru a dus la prejudicierea, cu suma de 82.409 lei, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi vătămarea intereselor legale ale martorilor incluşi în Program.

Pe data de 4 august 2015, Adrian Bărăscu ar fi încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmaţii cu vădit caracter intimidant şi ameninţări, să nu mai formuleze sesizări penale şi să nu mai dea declaraţii defavorabile conducerii instituţiei, cu prilejul unor cercetări penale.

Citește și: Florin Cîțu ‘țopăie’ de fericire: ‘Banca Mondială confirmă: măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume’

"În perioada decembrie 2009 - noiembrie 2015, în mod repetat, Adrian Bărăscu, Aurel Lehăduş şi Dan Puşcaş şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în Program. Iniţial, acest comportament privea reducerea cheltuielilor necesare acestora şi, ulterior, pedepsirea acelor martori pentru petiţiile administrative formulate, care au condus la efectuarea unor verificări din partea Corpului de control al MAI, fapta cauzând vătămarea drepturilor persoanelor respective. Prejudiciul produs bugetului de stat, în maniera descrisă mai sus, se ridică la suma de 553.769 lei", explicau procurorii anticorupţie.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui George Simion! Legea care va fi susținută de AUR .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.