Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat la Digi24 că situația fostului director general al Romsilva, Teodor Țigan, care a dat în judecată Regia Națională a Pădurilor după întreruperea contractului său de muncă semnat ulterior pensionării, reflectă nevoia urgentă de reformă în instituție.
- După ce a încasat 100.000 de euro primă de pensionare din partea Romsilva, fostul director Teodor Țigan cere alți bani Regiei Pădurilor. Vrea despăgubiri - și nu oricum, ci calculate la rata inflației și cu dobândă - după ce instituția nu i-a mai prelungit contractul individual de muncă, semnat după ce se pensionase și primise deja bonusul consistent la retragerea din activitate.
„Acest caz nu este decât un exemplu concret de ce este nevoie de o reformă reală în Romsilva. Practic, niște oameni lui rupți total de realitate, care după ce că au încasat niște prime obscene de 100.000 euro, au pretențiile de a rămâne perpetuu pe aceste funcții. Ori asta nu se poate întâmpla. Pe scurt, răspunsul este o reformă reală a Romsilva, regionalizarea să nu mai existe 41 de direcții pentru că nu este nevoie de ele, o clarificare foarte evidentă în contabilitate, să vedem care sunt banii alocați pe fiecare activitate în parte și păstrate doar activitățile care au semn să fie păstrate. Și o să dau aici un exemplu: nu știu câți dintre români știu că Romsilva are un hotel de patru stele în București, pe care îl gestionează, care este și pe pierderi. A pierdut în anul 2024 un milion lei”.”, a declarat Diana Buzoianu, la Digi24.
Oficialul a subliniat că reforma Romsilva va include reducerea drastică a numărului de direcții teritoriale, în prezent 41, pe modelul Gărzii Forestiere, care funcționează cu doar nouă structuri.
„Postul pe care domnul director îl dorește nu va mai exista în perioada următoare, pentru că pur și simplu nu vor mai exista acele direcții. Cu siguranță vor fi foarte multe direcții care se vor desființa, pentru că noi nu vom mai rămâne la 41 de direcții. Am dat un exemplu concret - Garda Forestieră are nou structuri teritoriale. De ce are nevoie Romsilva de 41 de direcții?”, a punctat ministrul.
Diana Buzoianu a atras atenția și asupra modului în care sunt gestionate resursele financiare în cadrul regiei, dând ca exemplu un hotel de patru stele din București, aflat în patrimoniul Romsilva, care a înregistrat pierderi de un milion de lei în 2024.
Întrebată dacă a fost sunată de fostul director Romsilva, ministrul Mediului a spus: „Pentru acest caz, nu. Și sper să nu facă niciodată, că nu e ca și cum va putea să aibă vreun răspuns altfel decât că o pensie, un beneficiu de 100.000 euro a fost oricum o nedreptate în sine, pentru că pur și simplu și-au crescut din pix în contractul colectiv și aceste nedreptăți nu că n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Oricum, noi trebuie să ne luptăm să nu se mai întâmple de acum încolo. Niciodată.”






























Comentează