Emiratele Arabe Unite (EAU), unul dintre membrii importanţi ai coaliţiei militare care intervine în Yemen sub comandament saudit, îşi vor reduce contingentul în această ţară, dar militarii nu vor pleca cu totul, a precizat un ministru care face apel la intensificarea eforturilor pentru a se ajunge la o soluţie politică, relatează AFP potrivit Agerpres
"Pentru a fi clar, Emiratele Arabe Unite şi restul coaliţiei nu pleacă din Yemen", a declarat ministrul de stat pentru afaceri externe, Anwar Gargash, într-un articol publicat luni de cotidianul american Washington Post.
"Vom acţiona diferit, dar vom rămâne prezenţi militar. În acord cu dreptul internaţional, vom continua să consiliem şi să oferim asistenţă forţelor locale yemenite", a continuat el.
EAU sunt prezente în Yemen din martie 2015, în cadrul unei coaliţii militare conduse de Arabia Saudită care susţine forţele guvernamentale ce luptă împotriva rebelilor houthi, susţinuţi politic de Iran.
Anwar Gargash a apreciat că rebelii houthi ar trebui să interpreteze reducerea prezenţei militare din EAU "ca o măsură de încredere menită să creeze o nouă oportunitate de a pune capăt conflictului".
"Nu a existat o victorie uşoară şi nu va exista o pace uşoară, dar a venit acum timpul să intensificăm eforturile pentru un proces politic", a adăugat ministrul.
Conflictul din Yemen, care se prelungeşte de mai bine de patru ani, a creat cea mai gravă criză umanitară din lume, alertează cu regularitate ONU. Zeci de mii de persoane, printre care numeroşi civili, au fost ucise şi 3,3 milioane sunt în continuare strămutate, potrivit mai multor organizaţii umanitare.
Ultimele convorbiri sub egida ONU pentru a se încerca soluţionarea conflictului au avut loc în decembrie în Suedia. Dacă s-a ajuns la un acord pentru diminuarea luptelor în oraşul portuar Hodeida, nu s-a reuşit totuşi identificarea unei soluţii pentru a pune capăt conflictului.
EAU îşi reduc contingentul din Yemen, dar vor menţine o prezenţă militară
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

20
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
20

1.128
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
1.128

1.119
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.119

2.347
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.347

86
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
86

8.577
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
8.577

4.225
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.225

950
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
950

1.464
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.464

8.819
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.819

75
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
75

109
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
109

55
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
55
















Comentează